Clădirile istorice vor putea fi reabilitate cu finanțare de la primării, în cotă de până la 50% din costuri, urmând ca autoritățile locale să își recupereze cheltuielile prin instituirea unei taxe speciale pentru proprietarii clădirilor respective.
Hotelurile, barurile și restaurantele vor plăti de anul viitor, indiferent de cifra de afaceri și venituri, un impozit special, calculat pe locuri de cazare sau spațiul alocat activității. Impozitul a fost introdus după lupte grele cu Guvernul, care, susținut de UDMR, a încercat și pe ultima sută de metri să îl blocheze, invocând suspiciunea unui posibil ajutor de stat. Profit.ro a calculat viitoarele impozite.
Camera Deputaților a adoptat tacit, în urma depășirii termenului de dezbatere, un proiect de lege prin care publicitatea pentru jocurile de noroc în spațiul public va fi permisă doar în interiorul locurilor autorizate pentru desfășurarea acestor jocuri. Interdicția acestui tip de publicitate pe posturile de radio și televiziune este astfel formulată explicit în lege, dar nu vizează publicitatea pe internet.
Guvernul intenționează să adopte ordonanța de transpunere a Directivei tutunului, dar va prelungi termenul de aplicare cu 45 de zile de la publicare, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale. În același timp, Comisia Europeană pregătește procedura de infringement împotriva României, deoarece noile reguli ar fi trebuit adoptate până la 20 mai.
Valoarea nominală a unui tichet de masă a fost ridicată, luni, de Senat de la 9,41 lei la 13 lei. Decizia senatorilor va trebui confirmată în sesiunea legislativă din toamnă și de către deputați, pentru ca noua valoare să fie aplicată.