AstraZeneca, cu operațiuni și în România, primește 1 miliard dolari pentru un vaccin împotriva Covid-19

AstraZeneca, cu operațiuni și în România, primește 1 miliard dolari pentru un vaccin împotriva Covid-19
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 21 mai 2020

Gigantul anglo-suedez din domeniul farmaceutic AstraZeneca, cu operațiuni și în România, a primit o finanțare de peste 1 miliard de dolari de la guvernul SUA pentru vaccinul împotriva Covid-19 la care lucrează cu cercetători de la Universitatea Oxford și a anunțat că are deja comenzi pentru un lot de 400 milioane de doze.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Primele livrări sunt estimate pentru luna septembrie, însă compania avertizează că potențialul vaccin este încă în faza de teste și nu există garanții privind eficacitatea acestuia.

AstraZeneca a încheiat un acord cu Autoritatea de Cercetare și Dezvoltare Biomedicală Avansată (BARDA), din cadrul Departamentului american al Sănătății, pentru finanțarea dezvoltării, producerii și livrării vaccinului. Programul de dezvoltare include un studiu clinic de fază 3 cu 30.000 de participanți și unul pediatric.

UE alocă 1 miliard de euro cercetării mondiale pentru un vaccin și un tratament împotriva noului coronavirus CITEȘTE ȘI UE alocă 1 miliard de euro cercetării mondiale pentru un vaccin și un tratament împotriva noului coronavirus

BARDA a anunțat mai multe acorduri cu companii farmaceutice în ultimele săptămâni, inclusiv o finanțare de peste 400 milioane de dolari pentru un potențial vaccin produs de Johnson & Johnson (J&J) și un sprijin de 30 milioane de dolari pentru Sanofi, care a indicat că vaccinul la care lucrează va fi livrat mai întâi în SUA. Compania franceză a revenit ulterior asupra declarațiilor și a precizat că va oferi vaccinul în întreaga lume, scrie Bloomberg.

AstraZeneca a semnat și primele acorduri pentru livrarea a cel puțin 400 milioane de doze, începând din această toamnă, și anunță că are asigurată o capacitate totală de producție pentru 1 miliard de doze.

Compania vrea să asigure “aprovizionarea la scară largă și echitabilă a vaccinului în întreaga lume, fără niciun profit pe perioada pandemiei”.

În paralel, AstraZeneca colaborează cu autorități din mai multe țări, inclusiv cu guvernul britanic, pentru a accelera dezvoltarea și producția vaccinului, un lot de 100 milioane de doze fiind destinat Marii Britanii.

Dezvoltarea unui vaccin funcțional împotriva Covid-19 reprezintă o etapă vitală în vederea redresării economiilor, puternic afectate de restricțiile impuse pentru frânarea răspândirii noului coronavirus, identificat în China la finele anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
astrazeneca
vaccin covid 19
finantare vaccin covid
comenzi doze
sanofi
johnson & johnson