Miniștrii europeni ai Finanțelor vor să majoreze sumele alocate pentru apărare dar nu știu cum

Miniștrii europeni ai Finanțelor vor să majoreze sumele alocate pentru apărare dar nu știu cum
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 feb 2024

Miniștrii europeni ai Finanțelor încearcă să găsească o modalitate prin care să majoreze cheltuielile cu apărarea, într-un moment în care războiul din Ucraina intră în cel de-al treilea an, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

"Trebuie să vedem cum putem utiliza Banca Europeană de Investiții (BEI) să finanțeze provocările pe care le avem în Europa", a declarat vineri ministrul belgian al Finanțelor, Vincent Van Peteghem. Luând cuvântul la debutul reuniunii informale a miniștrilor europeni ai Finanțelor, care are loc la Ghent, Van Peteghem a spus că "tranziția verde este desigur una, tranziția digitală este alta, autonomia și competitivitatea strategică este una importantă", scrie Agerpres.

SII se extinde în România CITEȘTE ȘI SII se extinde în România

"Însă actuala situație globală de securitate și apărare este la fel de importantă. Așa că trebuie să ne uităm la care sunt oportunitățile și posibilitățile", a subliniat ministrul belgian al Finanțelor.

La rândul său, ministrul spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, a spus că ar trebui utilizate instrumente fiscale comune pentru a îmbunătăți competitivitatea Europei precum și pentru îmbunătățirea securității. "Există un element important atunci când vorbim de apărare, care este industria europeană de apărare și, desigur, consolidarea apărării europene. Nu este vorba doar de elementul emisiunilor comune de obligațiuni ci și de utilizarea instituțiilor UE pentru a finanța aceste proiecte", a spus Carlos Cuerpo.

Președintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, a recunoscut că, pentru moment, finanțarea pentru sectorul de apărare va fi asigurată, individual, de guvernele europene. "Ceea ce se întâmplă pentru moment este că țările, la nivel național, fac contribuții mai mari pentru propria lor apărare și pentru apărarea Europei. Vor fi analizate și alte opțiuni cu privire la cum putem adânci securitatea UE, însă pentru moment, toate eforturile statelor membre vor continua să fie luate la nivel național", a spus Paschal Donohoe.

Uniunea Europeană vrea să își relanseze industria de apărare după mai mulți ani de reduceri de cheltuieli. În timp ce unii oficiali au sugerat că împrumuturile comune ar putea fi utilizate în acest scop, utilizarea Băncii Europene de Investiții a fost de asemenea propusă.

viewscnt
Afla mai multe despre
aparare
cheltuieli
buget