Cheltuielile pentru apărare la nivel global au ajuns la un nivel record

Cheltuielile pentru apărare la nivel global au ajuns la un nivel record
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 apr 2024

Pentru prima dată, cheltuielile militare guvernamentale au crescut în toate cele cinci regiuni geografice principale, a constatat think tank-ul SIPRI, cu sediul la Stockholm. Cheltuielile militare globale au atins un nivel record de 2.440 miliarde de dolari, după cea mai mare creștere anuală a bugetelor guvernamentale pentru armament din ultimii zece ani, potrivit raportului pe această temă al organizației, scrie The Guardian.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Creșterea de 6,8% între 2022 și 2023 a fost cea mai abruptă din 2009 încoace, împingând cheltuielile la cel mai ridicat nivel înregistrat de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI) în istoria de 60 de ani de când ține astfel de evidențe, scrie News.ro.

VIDEO Prima News - Ministrul Investițiilor și o absorbție de aproape 100% la bani UE: Am învățat să facem proiecte, ne-am uitat la Polonia CITEȘTE ȘI VIDEO Prima News - Ministrul Investițiilor și o absorbție de aproape 100% la bani UE: Am învățat să facem proiecte, ne-am uitat la Polonia

Pentru prima dată, analiștii think tank-ului au înregistrat o creștere a cheltuielilor militare în toate cele cinci regiuni geografice principale: Africa, Europa, Orientul Mijlociu, Asia și Oceania și America.

Nan Tian, cercetător senior în cadrul programului SIPRI privind cheltuielile militare și producția de armament, a avertizat asupra riscului crescut al unei conflagrații neintenționate, deoarece guvernele se grăbesc să se înarmeze. "Creșterea fără precedent a cheltuielilor militare este un răspuns direct la deteriorarea globală a păcii și securității. Statele acordă prioritate puterii militare, dar riscă o spirală acțiune-reacție în peisajul geopolitic și de securitate din ce în ce mai volatil", a declarat Tian.

CÂT AU CHELTUIT SUA ȘI CHINA

Cei mai mari doi cheltuieli pentru apărare sunt în Statele Unite (37%) și China (12%). Aceste bugete au reprezentat aproximativ jumătate din cheltuielile militare globale. Cele două țări și-au mărit cheltuielile cu 2,3% și, respectiv, 6%.

Guvernul SUA a cheltuit cu 9,4% mai mult pentru "cercetare, dezvoltare, testare și evaluare" decât în 2022, Washingtonul încercând să rămână în fruntea evoluțiilor tehnologice.

Din 2014, când Rusia a invadat pentru prima dată Crimeea și regiunea Donbas din estul Ucrainei, SUA și-au schimbat accentul de la operațiunile de contrainsurgență și războiul asimetric la "dezvoltarea de noi sisteme de arme care ar putea fi folosite într-un potențial conflict cu adversari cu capacități militare avansate", potrivit raportului SIPRI.

Deși este eclipsată de SUA în ceea ce privește cheltuielile militare, China, în calitate sa de a doua țară cu cel mai mare buget de apărare din lume, a alocat o sumă estimată la 296 de miliarde de dolari în 2023, o creștere de 6% față de 2022. În ultimii 29 de ani, Beijingul a crescut în mod constant cheltuielile pentru apărare, deși cele mai mari perioade de creștere au fost în anii 1990 și între 2003 și 2014. Cifra de creștere de o singură cifră din ultimul an a reflectat, pe de altă parte, performanța economică mai slabă a Chinei din ultima perioadă, potrivit SIPRI.

ULTIMA ORĂ Gigantul francez Michelin mută parte din producție din Polonia în România CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Gigantul francez Michelin mută parte din producție din Polonia în România

LONDRA ARE CELE MAI MARI CHELTUIELI MILITARE DIN EUROPA DE VEST

Rusia, India, Arabia Saudită și Marea Britanie urmează în clasamentul SIPRI.

Londra are cele mai mari cheltuieli militare din Europa Centrală și de Vest, după o creștere de 7,9% de la an la an.

CÂT A CHELTUIT KREMLINUL AFLAT ÎN RĂZBOI

Cheltuielile militare ale Kremlinului în 2023, după un an de război total cu Ucraina, au fost cu 24% mai mari decât în 2022 și cu 57% mai mari decât în 2014, când Rusia a invadat Crimeea. Cu cheltuieli de 5,9% din PIB, echivalentul a 16% din cheltuielile totale ale guvernului rus, anul 2023 a marcat cele mai ridicate niveluri înregistrate de la dizolvarea Uniunii Sovietice.

CÂT A CHELTUIT UCRAINA

Ucraina are al optulea cel mai mare buget de cheltuieli militare din lume în 2023, cu o creștere anuală de 51%, ajungând la 64,8 miliarde de dolari, echivalentul, totuși, a doar 59% din cheltuielile militare ale Rusiei în acel an.

Cheltuielile militare ale Kievului au crescut cu 1.270% între 2014 și 2023. Ajutorul militar primit de la peste 30 de țări este inclus în cifrele SIPRI.

INDIA SE TEME DE CHINA ȘI PAKISTAN

Pe fondul tensiunilor tot mai mari cu China și Pakistanul, cheltuielile indiene au crescut cu 4,2% față de 2022 și cu 44% față de 2014, reflectând o creștere a costurilor de personal și operaționale.

Analiștii SIPRI au remarcat că 75% din cheltuielile de capital ale Indiei au fost pentru echipamente produse pe plan intern, cel mai mare raport înregistrat vreodată, pe măsură ce India a progresat spre obiectivul său de a deveni autonomă în ceea ce privește dezvoltarea și producția de armament.

Londra ar putea amâna majoritatea controalelor vamale post-Brexit CITEȘTE ȘI Londra ar putea amâna majoritatea controalelor vamale post-Brexit

ORIENTUL MIJLOCIU, CAMPION AL CHELTUIELILOR

Creșterea de 4,3% a cheltuielilor Arabiei Saudite, până la o valoare estimată de 75,8 miliarde de dolari, sau 7,1% din PIB, ar fi fost alimentată de cererea crescută de petrol nerusesc și de creșterea prețurilor petrolului după invazia Rusiei în Ucraina.

Cheltuielile în Orientul Mijlociu au crescut cu 9%, ajungând la o valoare estimată de 200 de miliarde de dolari, ceea ce face ca această regiune să fie cea mai mare regiune cu cele mai mari cheltuieli militare ca proporție din PIB din lume, cu 4,2%, urmată de Europa (2,8%), Africa (1,9%), Asia și Oceania (1,7%) și America (1,2%).

Cheltuielile militare ale Israelului, al doilea stat din regiune după Arabia Saudită, dar înaintea Turciei, au crescut cu 24%, ajungând la 27,5 miliarde de dolari, în principal din cauza ofensivei sale din Gaza.

Iranul a fost al patrulea stat din Orientul Mijlociu, din această perspectivă. Cheltuielile sale au crescut marginal (+0,6%), ajungând la 10,3 miliarde de dolari. SIPRI spune însă că ponderea din totalul cheltuielilor militare alocate Corpului Gardienilor Revoluției Islamice a crescut cel puțin din 2019.

CEA MAI MARE RATĂ DE CREȘTERE A CHELTUIELILOR MILITARE ESTE ÎN CONGO

Cea mai mare creștere procentuală a cheltuielilor militare de către orice țară în 2023 a fost înregistrată de guvernul Republicii Democratice Congo (+105%), care se află într-un conflict prelungit cu grupări armate nestatale, în special în estul țării.

Sudanul de Sud a înregistrat a doua cea mai mare creștere procentuală (+78%), pe fondul violențelor interne.

DE CE AU CRESCUT CHELTUIELILE ÎN AMERICA LATINĂ

Utilizarea armatei pentru a combate bandele organizate ar fi un factor de creștere a cheltuielilor în America Centrală și în Caraibe, unde cheltuielile au fost cu 54% mai mari în 2023 decât în 2014.

Cheltuielile Republicii Dominicane au crescut cu 14% ca răspuns la agravarea violențelor comise de bandele de infractori în țara vecină Haiti.

Cheltuielile au atins 11,8 miliarde de dolari în Mexic, o creștere de 55% față de 2014, deși în scădere marginală față de 2022. Alocările pentru Guardia Nacional (Garda Națională) - o forță militarizată utilizată pentru a reduce activitatea infracțională - au crescut de la 0,7% din totalul cheltuielilor militare ale Mexicului în 2019, când a fost creată această forță, la 11% anul trecut.

"Utilizarea armatei pentru a reprima violența bandelor este o tendință în creștere în regiune de ani de zile, deoarece guvernele fie nu sunt în măsură să abordeze problema prin mijloace convenționale, fie preferă răspunsuri imediate - adesea mai violente", a comentat Diego Lopes da Silva, cercetător senior la SIPRI.

viewscnt
Afla mai multe despre
sipri
arme
bani