

Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și unul dintre principalii jucători naționali în domeniul energiei regenerabile, anunță consolidarea structurii de management prin numirea lui Petre Stoian în funcția de Director General (CEO) al Simtel Team S.A., compania principală a grupului în zona de inginerie, proiectare și execuție de proiecte energetice (EPC).
Cotațiile internaționale ale petrolului au explodat la niveluri mult peste 100 dolari/baril după ce israelienii au distrus depozite de țiței din Iran, dând naștere unui pericol de retaliere contra instalațiilor petroliere din alte țări ale Golfului Persic.
Industria fondurilor de investiții din România a înregistrat un debut remarcabil în 2026, consolidând o tendință de creștere a activelor nete de 50% pe parcursul ultimului deceniu.
Ultima sesiune de tranzacționare a săptămânii a adus un ușor declin pe bursa românească, pe fondul unei scăderi a lichidității.
Cu o distribuție relativ egală între monede, exercițiul primar în care Ministerul Finanțelor a scos la vânzare 7 emisiuni de obligațiuni guvernamentale are un început semnificativ decât ediția din februarie, care a fost cea mai slabă de la promovarea frecvenței lunare.
Listate toamna trecută, titlurile liderului procesării cărnii din România au fost incluși în componența a 8 indici de la BVB.
Programul cu titluri de stat FIDELIS, cu o nouă ediție ce se va desfășura în perioada 6-13 martie, vine cu dobânzi de până la 7,10% la emisiunile în lei și de până la 6% la cele în euro.
Electromagnetica își reduce drastic activitatea de bază, dar mai taie și din datorii.
Compania Promateris, care livrează ambalaje pentru magazine de retail, și-a sporit anul trecut cu 27,08% câștigul pretaxare EBITDA, la 26,47 milioane lei, de la 20,83 milioane lei din 2024.
Cererea de energie din Europa nu s-a majorat în ritmul sperat de investitorii în producția de energie regenerabilă, iar riscurile geopolitice în creștere, care pun sub semnul întrebării actuala legislație favorabilă acestui tip de investiții a Uniunii Europene (UE), adaugă nuanțe de gri suplimentare unui tablou mai puțin verde decât se așteptau aceștia.
Ceea ce detașează Digi față de alte companii de telecom este promovarea pachetelor simple, cu servicii nelimitate, în paralel cu deservirea directă a clienților, este mesajul prezentat acum, la Madrid, de conducerea companiei în fața analiștilor și reprezentanților fondurilor de investiții, în perspectiva listării operațiunilor din Spania.
Pentru a 2-a sesiune consecutiv, indicii principali de la BVB au închis „pe verde”.
După ce doar o treime din acțiuni au fost suprasubscrise în prima fază destinată acționarilor, Norofert reușește să vândă o cantitate apropiată în plasament privat.
Acțiunile europene au revenit pe creștere miercuri, după două zile de corecții severe, însă bursele asiatice au înregistrat scăderi dramatice, inclusiv o prăbușire record a indicelui de referință de la Seul, investitorii renunțând la acțiuni de teama că războiul din Orientul Mijlociu va crea un șoc pe piața petrolului, ducând la creșterea inflației și la amânarea reducerile preconizate ale ratelor dobânzilor.
Investitorii s-au activat la cumpărare și au întrerupt o secvență de 6 sesiune consecutive de deprecieri.
Alături de BERD, fondurile de pensii administrate NN și Allianz au depășit pragul unor participații de 5% la producătorul de echipamente Electroalfa.
Dezvoltatorul cartierelor Greenfield și Luxuria din București a încheiat un an 2025 bun, cu vânzări și profit în creștere, în paralel cu o reducere drastică a gradului de îndatorare. Câștigul pretaxare EBITDA a urcat cu 14%, la 123,3 milioane lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2513 | +0.0024 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5507 | +0.0027 | +0.06 % |
| 1 GBP | 6.1236 | -0.0008 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6221 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro