

Volvo Cars, controlată majoritar de grupul chinez Zhejiang Geely Holding Group, a anunțat că a primit aprobarea guvernului american pentru a continua să vândă în Statele Unite vehicule echipate cu tehnologie conectată dezvoltată în China.
După înregistrarea unei pierderi contabile de peste 20 de miliarde de euro ca urmare a opririi unor proiecte electrice în America de Nord, inclusiv a unei fabrici de baterii cesionate pentru o sumă simbolică partenerilor, Stellantis face un pas în direcția opusă, în Europa, printr-o investiții majoră într-o nouă fabrică.
Prețul benzinei l-a depășit pe cel al motorinei și în stațiile Petrom și OMV, în urma deciziei liderului pieței distribuitoare de carburanți de a scumpi miercuri la prânz benzina cu 15 bani pe litru, lăsând neschimbat prețul combustibilului diesel, relevă datele analizate de Profit.ro.
KAPITAL Festival, programat pe Arena Națională în perioada 3-5 iulie, va fi anulat cu aproape o lună înainte de debut, deși biletele au fost deja puse în vânzare.
Până la data de 31 decembrie 2027 va fi interzisă sau suspendată înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută, conform proiectului inițiat de PSD, amendat de AUR, și adoptat de către Parlament, prin votul final al deputaților.
Grupul francez de telecomunicații Orange, liderul pieței locale de telecomunicații, a raportat în România, pentru 2025, o pierdere de 841,6 milioane de lei, în scădere cu 2,6% față de 2024.
Grupurile de Facebook au acum o aplicație dedicată și separată de aplicația Facebook, care oferă acces la postările utilizatorilor, dar și la răspunsuri generate de AI-ul companiei.
Poșta Română deschide un hub logistic și de curierat regional, în București, situat pe Calea Giulești 6-8, proiect în care a investit 50 milioane lei.
Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj local, a ajuns anul trecut la afaceri de 13,1 miliarde lei, de la 12,2 miliarde lei în anul precedent.
Mobile Distribution, compania care operează platforma Un-Doi, soluție pentru plata facturilor, taxelor, serviciilor digitale și de utilități, a obținut autorizarea BNR pentru a deveni Instituție de Plată.
Fuziunea dintre Vodafone România și Telekom România Mobile Communications este stabilită pentru finalul zilei de 30 iunie 2026.
Alimentate de cererea explozivă pentru cipuri de memorie destinate inteligenței artificiale, acțiunile Micron Technology au crescut cu aproximativ 18% și compania a depășit, pentru prima dată, o valoare de piață de 1.000 de miliarde de dolari.
Retailerul german Lidl continuă investițiile în dezvoltarea rețelei de magazine la nivel național și inaugurează un nou magazin în orașul Turda, județul Cluj.
După ce Ferrari a lansat oficial modelul Luce, primul automobil complet electric din istoria companiei, acțiunile producătorului italian au scăzut puternic.
IMPACT Developer & Contractor (BVB:IMP), primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, raportează în primul trimestru al anului 2026 un venit consolidat de 55,4 milioane lei și un profit brut de 11,7 milioane lei.
Pentalog Romania, subsidiară a grupului de software Globant (Argentina), specializată în furnizarea de servicii și soluții IT, va prelua prin fuziune Globant IT Romania, operațiunea fiind parte a procesului de reorganizare a grupului Globant după achiziția grupului francez Pentalog în anul 2023.
Producătorul de componente și echipamente electronice Zes Zollner Electronic, subsidiara locală a concernului german Zollner Elektronik, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 2,32 miliarde de lei, în scădere cu doar 1% față de anul precedent, conform calculelor Profit.ro. În 2024, afacerile companiei scăzuseră cu 23,9% față de anul anterior.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3414 | -0.0056 | -0.10 % |
| 1 USD | 4.7612 | -0.0202 | -0.42 % |
| 1 GBP | 6.3029 | -0.0029 | -0.05 % |
| 1 CHF | 5.7280 | -0.0024 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro