

Consiliul de Administrație al grupului petrolier britanic BP l-a demis pe președintele Albert Manifold cu efect imediat, acuzând îngrijorări „grave” de conduită.
Rețeaua de Centre Medicale Emerald anunță inaugurarea oficială a Centrului Medical Emerald Timișoara, prima clinică a rețelei din vestul țării și a treia la nivel național.
Diversinst, companie antreprenorială românească implicată în proiectarea și execuția sistemelor de distribuție a gazelor naturale, a infrastructurii edilitare de apă și canalizare și a altor instalații conexe, a încheiat anul 2025 cu rezultate financiare și operaționale în creștere, susținute de extinderea portofoliului de proiecte, consolidarea activității la nivel național și investițiile continue în dezvoltarea capacității operaționale.
Compania americană de dezvoltare imobiliară industrială Mega Company a finalizat un nou depozit frigorific cu temperatură controlată, în cadrul proiectului Mega MDO Logistics Park din Chiajna, județul Ilfov.
PPC și Metlen vor dezvolta împreună proiecte de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate instalată de până la 1.500 MW în România, Bulgaria și Italia, majoritatea proiectelor fiind estimate să fie implementate în următoarele 12 luni, proiectul fiind avizat acum de Comisia Europeană.
Progres fizic de 60 % pe șantierul Secțiunii Margina-Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1), anunță autoritățile.
Vești bune pentru traficul din jurul Capitalei: în această vară vom deschide circulația pe Autostrada A0 între DN2 Afumați și A2 Cernica, anunță autoritățile.
Retailerul german Kaufland și-a majorat afacerile în România, depășind în 2025 borna celor 20 miliarde lei, de la 19,5 miliarde lei în anul precedent.
Dezvoltatorul imobiliar băimărean Ștefan Dărăbuș semnează cu grupul hotelier Marriott un acord de operare a unui boutique hotel pe care investitorul îl amenajează în centrul istoric din Baia Mare. Brandul sub care va fi operat este AC Hotels, primul de acest fel din România, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Digi anunță că își actualizează structura tarifară pentru portofoliul de servicii de internet fix, televiziune, telefonie fixă și mobilă, pe fondul evoluției generalizate și constante a cheltuielilor operaționale și a deprecierii monedei naționale în raport cu principalele valute internaționale.
Medikali, clinică multidisciplinară cu acționariat 100% românesc, va deschide o nouă clinică medicală în București, în cadrul Amber Forest Agora.
Electric, cu un design realizat de un fost creative Apple și cu un preț care depășește jumătate de milion de euro. Așa ar putea fi descris pe scurt cel mai nou model Ferrari, care a generat comentarii pro și contra în spațiul public cu o viteză ce depășește viteza maximă a acestei mașini.
În cadrul unei investigații antitrust, Uniunea Europeană intenționează să aplice companiei Google o amendă record, de ordinul sutelor de milioane de euro.
Safetech Innovations, companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra, Abu Dhabi și Riyadh, raportează, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 12,1 milioane de lei în primul trimestru din 2026, în creștere cu 29% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, un rezultat operațional de 4,4 milioane de lei, în creștere cu 38%, și un profit net de 3,6 milioane de lei, o majorare cu 43% față de T1 2025.
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software, raportează, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 6,6 milioane de lei în primul trimestru din 2026, în creștere cu 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Prețul motorinei a coborât, în premieră în ultimul an cel puțin, sub cel al benzinei în stațiile Rompetrol, în urma deciziei companiei kazahe de a ieftini în ultimele zile combustibilul diesel cu 25 de bani pe litru și de a păstra același preț la benzină, relevă datele analizate de Profit.ro.
Veeam Software România, subsidiara locală a companiei americane specializată în furnizarea de soluții care asigură disponibilitatea și recuperarea datelor, a înregistrat în 2025 un avans al cifrei de afaceri de 19,8%, la 396,3 mlioane de lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3414 | -0.0056 | -0.10 % |
| 1 USD | 4.7612 | -0.0202 | -0.42 % |
| 1 GBP | 6.3029 | -0.0029 | -0.05 % |
| 1 CHF | 5.7280 | -0.0024 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro