În urma înțelegerii dintre cele două companii care a readus produsele originale Apple pe Amazon, majoritatea micilor comercianți care vindeau produse Apple vechi sau recondiționate au fost forțați să părăsească platforma de ecommerce.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Comisia Federală de Comerț din Statele Unite a declanșat o nouă investigație împotriva giganților americani din zona de tehnologie și a strategiilor de piață acestora. De data aceasta, vizați sunt Apple și Amazon.
Anul trecut, cele două companii au semnat un acord prin care Apple revenea pe Amazon, cu toate produsele sale originale, de la laptopuri la telefoane. La acea vreme, deal-ul celor două a fost promovat ca o măsură de combatere a produselor contrafăcute.
Însă, pe lângă vânzătorii care listau fake-uri pe Amazon, înțelegerea dintre cele două companii a afectat grav comercianții care nu încălcau legea, ci vindeau produse Apple mai vechi, eventual recondiționate.
CITEȘTE ȘI Apple suspendă ascultarea înregistrărilor făcute de SiriAcești comercianți vindeau, printre altele, versiuni ale produselor Apple care nu se mai regăseau pe stocul companiei. Pentru Apple asta era o problemă, pentru că un client care putea să cumpere la o fracțiune de preț un MacBook vechi de câțiva ani aflat în stare bună, nu mai lua în calcul laptopurile noi și mult mai scumpe lansate de producător.
FTC a chestionat deja mai mulți mici comercianți care au fost forțați să părăsească platforma în urma înțelegerii dintre Apple și Amazon.
Acordul spune că nu mai pot vinde produse Apple pe Amazon decât resellerii autorizați de Apple sau cei care cumpără produse recondiționate în valoare de cel puțin 2,5 milioane de dolari într-o perioadă de 90 de zile. În plus, achiziția trebuie făcută doar de la Apple sau de la un terț autorizat care are vânzări de peste 5 milioane de dolari pe an.
Este clar că o astfel de condiție nu putea fi îndeplinită de comercianții care vând câteva zeci sau sute de produse pe lună la un preț mic și la fel de clar pare faptul că aceștia au fost vizați direct de clauza respectivă.