Tehnologia a transformat internetul într-o platformă globală de exprimare, însă acest acces facil implică și responsabilități juridice, întrucât „simpla accesare a unei platforme online și distribuirea unui mesaj nu exonerează de obligațiile legale”. Codul penal, legislația civilă și Regulamentul GDPR sancționează abuzurile din mediul digital iar intervenția statului este necesară pentru protejarea victimelor, dar trebuie evitată deriva spre o supra-reglementare care ar putea afecta libertatea de exprimare. În cadrul emisiunii Legile Afacerilor, Adelin David, Managing Partner, și Cristina Avramiță, partener DA Lawyers, au subliniat că menținerea echilibrului între libertate și responsabilitate impune reguli clare, proporționale și aplicate cu discernământ, iar instrumente precum fact-checking-ul trebuie utilizate transparent, pentru a nu deveni forme subtile de control asupra discursului public.
„Simpla accesare a unei platforme online și distribuirea unui mesaj nu exonerează de obligațiile legale. Dimpotrivă, orice act de comunicare publică implică o posibilă incidență juridică”, a declarat Adelin David, Managing Partner la firma de avocatură DA Lawyers.
Proliferarea tehnologiei a transformat fundamental spațiul public. Internetul a devenit o platformă universală de comunicare, oferind oricărui individ posibilitatea de a se exprima, în timp real, în fața unui public nelimitat.
Accesibilitatea tehnologică a facilitat libera circulație a ideilor și a consolidat participarea civică.
Cu toate acestea, același progres a determinat o inversare de perspectivă: astăzi, riscul de abuz nu provine doar de la stat, ci și de la indivizi care, sub protecția aparentă a anonimatului digital, pot aduce atingeri grave drepturilor și libertăților celorlalți.
Aici intervine tensiunea esențială a epocii digitale: discrepanța dintre ușurința tehnologică a exprimării și rigorile răspunderii juridice.
Astfel, legislația română prevede instrumente clare pentru sancționarea exceselor. Codul penal reglementează, printre altele, faptele de amenințare (art. 206), incitare la violență, ură sau discriminare (art. 369), precum și infracțiuni informatice conexe. În paralel, răspunderea civilă delictuală permite repararea prejudiciilor cauzate prin afirmații defăimătoare publicate în mediul online.
Mai mult, Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR) impune limite stricte privind diseminarea datelor cu caracter personal, chiar și în contexte de exprimare liberă. Ca atare, utilizatorii platformelor digitale trebuie să fie conștienți că ceea ce postează poate genera consecințe juridice, fie sub forma răspunderii penale, fie a celei civile.
„Așadar, pentru ca libertatea de exprimare să rămână un drept autentic și funcțional, trebuie să o exersăm în mod responsabil. Accesul facil la tehnologie trebuie să fie dublat de conștiința juridică a consecințelor. Numai astfel putem asigura un climat de exprimare liberă, dar civilizată, în acord cu principiile statului de drept”, a afirmat Cristina Avramiță, Partener la DA Lawyers.
Libertatea de exprimare constituie un pilon esențial al oricărei societăți democratice și este garantată atât de Constituția României, cât și de instrumentele juridice internaționale, precum Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În mod tradițional, acest drept a fost perceput ca un mecanism de protecție împotriva ingerințelor abuzive ale autorităților.
Însă, în contextul digital actual, dimensiunea sa s-a extins considerabil, generând noi problematici și tensiuni juridice.
Statul nu este doar un garant al libertății de exprimare, ci și un administrator al limitelor sale. Un administrator care trebuie să răspundă nu în fața unei opinii dominante, ci în fața legii și a valorilor constituționale. Într-un stat de drept, libertatea nu se negociază, ci limitele sale se aplică în spiritul și litera legii, cu bună-credință și, întotdeauna, cu respect pentru pluralismul care face o societate vie.
Supra-reglementarea internetului: soluție sau încălcare a drepturilor?
Discuția despre reglementarea internetului este inevitabilă mai ales în contextul în care abuzurile din spațiul digital sunt tot mai frecvente: defăimări, amenințări, hărțuire, dezinformare.
”În acest context, este firesc ca statul să intervină și să stabilească reguli. Însă apare o întrebare esențială: unde se oprește reglementarea legitimă și unde începe supra-reglementarea?”, a precizat Adelin David.
Pe de o parte, eficacitatea măsurilor de reglementare nu poate fi ignorată. În fața abuzurilor din mediul online, respectiv discursul instigator la ură, tot mai prezent, hărțuire, amenințări, dezinformare, intervenția statului este legitimă și necesară. Instrumentele juridice existente, fie ele penale, civile sau administrative, au rolul de a proteja victimele și de a sancționa conduitele antisociale.
Fără un cadru normativ ferm, spațiul digital riscă să devină un teren fără reguli, în care drepturile individuale sunt permanent expuse încălcării.
Pe de altă parte, este nevoie de maximă prudență în fața riscului real al restricționării excesive a libertății de exprimare.
Nu orice conținut critic sau neconvențional trebuie redus la tăcere sub pretextul menținerii ordinii.
În momentul în care reglementarea devine excesivă, vagă sau disproporționată, există pericolul ca statul să exercite un control nejustificat asupra discursului public, afectând pluralismul și dezbaterea democratică.
Așadar, este esențială menținerea unui echilibru corect între protejarea victimelor și respectarea drepturilor fundamentale. Legea trebuie să intervină acolo unde este cu adevărat nevoie, nu să controleze exprimarea, ci să prevină abuzul.
„Acest echilibru nu se obține prin norme excesive, ci prin norme clare, proporționale și aplicate cu discernământ. Rolul autorităților este de a interveni acolo unde se produce un prejudiciu real, iar rolul instanțelor este de a evalua, în fiecare caz concret, dacă limitele impuse sunt necesare într-o societate democratică”, a continuat Cristina Avramiță.
Fact-checking-ul, între realitate și cenzură
Fact-checking-ul a apărut ca un instrument menit să protejeze publicul de dezinformare și poate fi util, mai ales într-un spațiu digital unde știrile false pot avea consecințe reale și grave.
Cu toate acestea, criticile la adresa acestor practici nu sunt lipsite de fundament.
„În momentul în care ceea ce este „fals” sau „înșelător” se stabilește netransparent, prin algoritmi sau prin entități private, se naște riscul unei forme subtile de control al discursului public. Libertatea de exprimare nu presupune doar dreptul de a spune ce place majorității, ci și dreptul de a exprima opinii inconfortabile, diferite, poate chiar greșite, atât timp cât ele nu încalcă legea. Adevărul, în special în spațiul public, nu e întotdeauna o chestiune tranșantă, de alb și negru”, a afirmat Adelin David.
Potrivit Cristinei Avramiță, adevărul, în sens absolut, este rareori accesibil.
Chiar și în fața unei instanțe, cu probe, contradicții și un judecător imparțial, nu se stabilește „adevărul” în sens filosofic, ci un adevăr judiciar, adică o versiune construită pe baza probelor administrate și a normelor de drept aplicabile.
„Acest fapt ar trebui să ne facă prudenți atunci când cineva, fie și în numele bunei intenții, pretinde că deține adevărul unic. Libertatea de exprimare nu trebuie subordonată unui adevăr impus, ci trebuie să rămână un spațiu în care ideile pot fi confruntate, iar adevărul, căutat”, a mai spus Cristina Avramiță.
Desigur, este nevoie de măsuri împotriva dezinformării. Dar aceste măsuri trebuie să fie clare, previzibile și proporționale. Nu putem înlocui gândirea critică cu “etichete” impuse. Nu putem proteja adevărul, sacrificând dreptul de a-l căuta.
„Fără norme clare, fără transparență și fără garanții de imparțialitate, există riscul ca fact-checking-ul să alunece într-o formă de cenzură mascată”, a adăugat Cristina Avrămiță.
