Evaziunea fiscală – Noile modificări și viitoarele controverse (III)

Evaziunea fiscală – Noile modificări și viitoarele controverse (III)
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 21 mai 2024

Autori: Mădălin ENACHE – Senior Partner ENACHE PIRTEA & Asociații și Cristian IORDACHE – Senior Associate ENACHE PIRTEA & Asociații

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Corina Dent, Excedent, Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a). Parteneri: Auchan, Kaufland, Liberty Steel
25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar

Modificările aduse prin Legea 126/2004 marchează o schimbare semnificativă în abordarea autorităților privind fenomenul evaziunii fiscale, îndepărtându-se de teoriile punitive tradiționale ale dreptului penal. Anterior, conceptul predominant presupunea (cu precădere) pedepse privative de libertate pentru aceste infracțiuni, ca o cerință fundamentală pentru susținerea statului de drept însă modificările adoptate recent reflectă o perspectivă (relativ) modernizată în acest domeniu juridic, mai apropiată de normele europene în domeniu. Conform acestor teorii moderne, obiectivul principal al politicii penale a statului, în special în cazurile ce implică infracțiuni comise pentru câștiguri financiare, ar trebui să prioritizeze detectarea și confiscarea câștigurilor ilicite.

Fără ca prezenta analiză să fie una tehnică sau exhaustivă, enumerăm în cele ce urmează câteva chestiuni extrem de importante care, cu siguranță, vor genera controverse juridice și noi probleme pentru oamenii de afaceri din România:

1. Din interpretarea dispozițiilor adoptate prin recenta Lege nr. 126/2024 (astfel cum le-am analizat în articolele precedente), se va observa că, în continuare, delimitarea dintre ilicitul fiscal și ilicitul penal rămâne decizia exclusivă (altfel spus, „în pixul”) organului de inspecție fiscală.

         Deși este o problemă care persistă și, momentan, rămâne în aceiași parametri discreționari ai dreptului de decizie al organului fiscal, este una esențială și remarcăm, așa cum am făcut-o și în cadrul modificărilor anterioare, că legiuitorul ignoră din nou să traseze o linie clară de demarcație între ilicitul fiscal și cel penal, practic re-validând arbitrariul într-un domeniu cheie al economiei românești și, implicit, lăsând o marjă nepermisă de decizie inspectorilor fiscali (a se citi un drept care, nu de multe ori, poate să fie ușor „influențat”, fie că inițiativa ar aparține contribuabilului sau chiar inspectorului).

2. Cu privire la competența de cercetare a acestor infracțiuni de evaziune fiscală, aceasta este după cum urmează:

  • parchetelor de pe lângă judecătorii pentru: infracțiunile de la art. 5 (împiedicarea controalelor fiscale), art. 6 ind. 1 (reținerea/încasarea și neplata, impozitelor și/sau contribuțiilor), art. 7 (utilizarea de tipizate fiscale falsificate), art. 9 ind. 3 (creditarea cu sume de proveniență ilicită);
  • parchetele de pe lângă Tribunale: infracțiunile tipice de evaziune fiscală (art. 8 – stabilirea de impozite diminuate, art. 9 – evaziunea fiscală clasică, si art. 9 ind. 2 – evaziunea fiscală cu TVA împotriva bugetului de stat) cu un prejudiciu de până la (inclusiv) 10 milioane lei;
  • DNA: oricare infracțiuni tipice de evaziune fiscală (art. 8, 9 si 9 ind. 2) cu un prejudiciu mai mare de 10 milioane lei, precum și art. 9 ind. 1 (evaziunea fiscală cu TVA împotriva bugetului UE);
  • DIICOT: oricare infracțiuni tipice de evaziune fiscală (art. 8, 9 si 9 ind. 2) cu un prejudiciu mai mare de 10 milioane lei și săvârșite de un grup infracțional organizat.

Se observă revenirea la nevoia de DNA în dosare de macro-criminalitate economică semnificativă deși, raportat la condițiile cumulative existente in cazurile de peste 10 milioane lei, cu siguranță practica va genera multiple situații de conflicte de competență sau de declinări succesive ale unor astfel de dosare, cu efectul direct și imediat al tergiversării cercetărilor tocmai în dosarele cu impact financiar ridicat.

3. O altă modificare care va genera de asemenea multiple probleme în practică este cea cuprinsă în noul articol 101, care prevede că termenul de prescripție pentru toate infracțiunile reglementate de Legea nr. 241/2005 începe să curgă de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, dar nu mai târziu de 10 ani de la data comiterii infracțiunii.

   Practic, cum pentru anumite infracțiuni de evaziune fiscală termenul general de prescripție este de 10 ani (la care se adaugă încă 10 ani aferenți prescripției speciale), conform noii reglementări acest termen ar putea începe să curgă abia la 10 ani de la data comiterii faptei, conducând la un termen agregat de prescripție de până la 30 de ani, fără a mai discuta despre consecințele pragmatice ale arbitrariului stabilirii momentului de la care ar începe să curgă.

O asemenea reglementare are potențialul de a crea multiple consecințe juridice și practice, diferind radical de normele generale în materie. În măsura în care această modificare va fi aplicată, va conduce inevitabil la sesizări ale Curții Constituționale, dată fiind posibila sa incompatibilitate cu principiile constituționale privind securitatea juridică și termenul rezonabil de soluționare a cauzelor, mai ales în contextul în care organele de urmărire penală și instanțele de judecată ar putea fi obligate să gestioneze cazuri vechi de decenii, cu dificultăți evidente în administrarea probelor și în asigurarea unui proces echitabil.

4. Nu putem trece cu vederea faptul că, deși noua reglementare își propune (în aparență) să creeze un cadru legal coerent și stabil, care să fie în concordanță cu politica bugetar-fiscală a statului, în scopul asigurării unei recuperări eficiente a sumelor de bani provenite din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, dispozițiile privitoare la modalitatea (și mai ales ipotezele) în care se determină prejudiciul prezintă lacune ce pot determina ulterior complicații în cauzele penale în materie.

În acest sens, este de remarcat faptul că se prevede în mod clar că modalitatea prin care urmează a se stabili prejudiciul ce poate fi achitată de persoana în cauză pentru a beneficia (cel puțin de) cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă constă într-o expertiză de specialitate, efectuată în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală în materie. Soluția apare ca fiind una logică și necesară în contextul necesității asigurării unui grad cât mai înalt de precizie și obiectivitate în cauze penale ce comportă un grad ridicat de tehnicitate fiscală și în care, nu de puține ori, se stabileau prejudicii strict pe baza unor rapoarte ale specialiștilor statului.

Cu toate acestea, prevederile referitoare la expertiza de specialitate sunt plasate de legiuitor exclusiv în cadrul tezei finale a alin. 2 de la art. 10, fără a se face trimitere la aceste dispoziții în cadrul celorlalte alineate care, asemenea alin. 2, au în vedere cauze de nepedepsire dependente de achitarea unui prejudiciu determinabil, până la un anumit moment dat în cursul procesului penal.

5. O altă chestiune de natură a naște controverse o reprezintă, în opinia noastră, nedefinirea (nici cu acest prilej a) termenului de scheme frauduloase. În atare context, atât organelor fiscale cât și organelor de urmărire penală li se acordă de către legiuitor prerogativa atribuirii arbitrare a caracterului fraudulos operațiunilor analizate în procedurile fiscale, respectiv penale. Astfel, în opinia noastră, art. 91 și 92 sunt lipsite de previzibilitate și claritate, drepturile procesuale ale persoanelor vizate fiind în mod grav (și poate iremediabil) vătămate.

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
evaziunea fiscală
lege