

Nivelul Dunării continuă să scadă pe sectorul românesc, iar în mai multe puncte ale șenalului navigabil adâncimea disponibilă a ajuns la doi metri sau chiar mai puțin. Navigația nu este oprită, dar navele trebuie să transporte mai puțină marfă, să-și adapteze pescajul și să respecte restricțiile din zonele în care se desfășoară lucrări de dragaj.
Compania americană de outsourcing Concentrix, al doilea cel mai mare furnizor de servicii externalizate din lume, își va muta din această toamnă sediul central din România în complexul Oregon Park, din zona Pipera, în urma uneia dintre cele mai mari tranzacții de închiriere de birouri din acest an, potrivit surselor Profit.ro.
Ministerul Energiei, condus interimar de premierul demis (și interimar) Ilie Bolojan, pregătește efectuarea unui audit extern având ca obiect verificarea legalității, regularității și conformității utilizării banilor acordați din Fondul de Modernizare al UE, precum și evaluarea stadiului și gradului de implementare a investițiilor finanțate, prin raportare la documentele de finanțare, indicatorii tehnico-economici aprobați, țintele, jaloanele, termenele de implementare și celelalte obligații asumate de beneficiari.
Constructorul spaniol Duro Felguera a reclamat compania românească de stat Romgaz la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera Internațională de Comerț (ICC) de la Paris, iar litigiul este în curs, relevă date analizate de Profit.ro.
Nofar Energy anunță că a reușit să energizeze proiectul solar de la Ghimpați, de 146 MW, iar injectarea treptată de energie în rețea a început oficial.
În mai 2022 a fost anunțat în cadrul unei ceremonii oficiale că amplasamentul selectat pentru construirea în România a unei centrale nucleare de 462 MW cu tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) a americanilor de la NuScale este cel al fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești din județul Dâmbovița.
Membrii Comandamentului Energetic au fost convocați de urgență după decizia de oprire a Reactorului 1 de la Cernavodă.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a anunțat oprirea unității 1 a centralei, din lipsă de apă cauzată de secetă.
Senatul a adoptat astăzi proiectul de lege care prevede că angajații ANAF și cei ai AVR (Autoritatea Vamală Română) vor putea primi bonusuri anuale dintr-un fond care se poate ridica la nivel maxim (dacă ar primi toți angajații) la 12% din bugetul anual de salarii, în cazul îndeplinirii indicatorilor de performanță, în special colectarea de venituri, trasați de către Ministerul Finanțelor. Proiectul, care este și jalon în PNRR, va fi trimis acum la Camera Deputaților, unde ar urma sp fie adoptat zilele următoare.
Producătorul de hârtie, carton și ambalaje Vrancart va discuta diminuarea remunerației fixe nete lunare a membrilor Consiliului de Administrație de la 12.000 lei net /lună la 100 lei net/lună.
Termenul-limită de 31 iulie până la care cumpărătorii de locuințe cu promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate până la 31 iulie 2025 pot beneficia de aplicarea cotei reduse de TVA de 9% va fi prelungit de Parlament până la 30 septembrie, inclusiv, în contextul atacului cibernetic suferit de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate lmobiliară (ANCPI), au stabilit senatorii prin votarea unui proiect de lege. Proiectul a fost completat cu prevedea că persoanele care vor finaliza achiziționarea locuințelor între 1 august și data intrării în vigoare a noii legi, vor putea solicita restituirea diferenței dintre cota standard și cea redusă.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate lmobiliară (ANCPI) nu poate încă anunța o oră sau o dată fermă de repunere în funcțiune. ”Nu dorim să facem promisiuni pe care condițiile tehnice ne pot obligă să le amânăm”, spune instituția.
Motorina a depășit din nou pragul de 10 lei/l, deocamdată doar în stațiile Lukoil, în urma deciziei de luni a companiei controlate încă de giantul rus, dar pusă sub supraveghere de statul român, de a scumpi combustibilul diesel cu 20 de bani/l și benzina cu 15 bani/l.
După ce pe 23 iulie a oprit exportul de petrol, Caspian Pipeline Consortium (CPC) a reluat acceptarea petrolului de la companiile producătoare și operațiunile de încărcare a țițeiului prin terminalul maritim din portul rusesc Novorossiysk.
Este gândită introducerea, în premieră, a unei accize dinamice în benzinării, care să evolueze rapid în funcție de evoluția pieței și a cotațiilor internaționale și care să poată scădea până la 25%, anunță ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat luni de BNR, a ajuns la 5,2327 lei, de la 5,2348 lei, curs înregistrat vineri.
Holdingul german Mutares SE & Co. KGaA a finalizat vânzarea Walor Precision Turning, divizia specializată în fabricarea componentelor metalice de înaltă precizie, în special pentru sistemele de siguranță auto, a producătorului francez de componente auto Walor Group, inclusiv fabrica din România, cu 180 de angajați și afaceri de peste 200 milioane de lei în 2025.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2497 | +0.0037 | +0.07 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0121 | +0.27 % |
| 1 GBP | 6.1318 | +0.0087 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.6303 | -0.0015 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro