I’m Your Man… Your Taxman

scris 23 apr 2017

Puțină lume știe cui ar trebui să fie recunoscători fanii lui Leonard Cohen pentru lansarea ultimelor 4 albume înregistrate în studio și a celor 7 albume live comercializate începând cu 2004. Ca să nu mai spunem de multitudinea de concerte susținute!

Dacă ar fi compus I’m Your Man după anul 2004, Cohen și-ar fi intitulat hit-ul I’m Your Taxman, iar referința la cătușe din ultima strofă n-ar mai fi fost una metaforică, ci cât se poate de reală. Pentru că, fără "ajutorul" unui consultant fiscal, artistul s-ar fi pensionat anticipat, la începutul anilor 2000 dedicându-se deja trup și, mai ales suflet, budismului. Asta până când s-a trezit din “somnul ignoranței” și a constatat cu surprindere că lumea senzorială nu numai că există, dar și că nu poate renunța la deșertăciunile acesteia așa ușor, când vrea el. Singurul lucru cu adevărat iluzoriu erau economiile sale de 5 milioane de dolari, care s-au transformat , în urma colaborării dintre managerul său și un consultant fiscal, într-un cont bancar de 150.000 de dolari și taxe și impozite neachitate de peste 1,5 milioane de dolari. Așa că, la 70 de ani, Cohen a trebuit să se “reîncarneze” încă din timpul acestei vieți și să-și reia activitatea artistică pentru a plăti oalele sparte de consultantul său fiscal.

Cohen nu este singura personalitate care s-a “bucurat” de pe urma serviciilor reprezentanților acestei caste, mai mulți artiști și sportivi fiind falimentați în urma “ajutorului” acordat de acest tip de specialiști, care ar urma să apară și în România, în cazul adoptării impozitului pe venitul global pe gospodărie.

Din păcate, e notoriu faptul că “românul s-a născut poet”, ceea ce l-ar putea face victima viitorilor consultanți fiscali cu spirit antreprenorial. Însă chiar dacă nu s-ar fi născut poet, ci avocat sau politician, tot nu ar garanta nimeni că va beneficia de un tratament mai bun decât Cohen din partea noilor perceptori. Cel mai bun exemplu este cel al lui Cicero, care a fost falimentat de prima sa soție, reprezentantul fiscal al gospodăriei, în colaborare cu un publican, după cum erau cunoscuți “consultanții fiscali” pe vremea imperiului roman. Rezultatul: un divorț și revenirea lui Cicero de pe rafturile bibliotecii sale pe băncile tribunalului și cele ale Senatului, pentru a-și reface averea, fără de care erai "un nimeni" în Roma antică.

I’m Your Man… Your Taxman

O lectură a volumului “Cicero și prietenii săi”, tradus de Nicolae Steinhardt sub pseudonim pe vremea comunismului (o fi anticipat viitoarele evoluții?!) ar fi utilă pentru a putea intui ce urmează să se întâmple cu viața cetății în urma creării noii caste. În Roma antică, Senatul scotea la licitație strângerea de impozite din regiunile ocupate, cei care erau declarați câștigători fiind numiți publicanii, sau “arendașii de impozite”, în traducerea lui Steinhardt. Acestea dețineau monopolul teritorial asupra regiunilor pe care le câștigau la licitație, după cum și viitorii consultanți fiscali vor deține monopolul în localitățile în care le va aronda statul contribuabili. Publicanii au fost de altfel și primii proponenți ai unei “echități fiscale”. Până la apariția lor, fiecare regiune își negocia nivelul taxelor și impozitelor cu Senatul roman, în funcție de specificul local. Publicanii au “revoluționat” sistemul, au eliminat toate excepțiile, portițele, fiecare regiune urmând a plăti aceleași impozite. Rezultatul: revolte fiscale și distrugerea unor regiuni altădată înfloritoare, precum portul Rodos. În plus, politicienii și statul roman au ajuns prizonierii castei publicanilor. Aceștia au început, dată fiind puterea lor financiară, să reprezinte un adevărat sistem bancar care finanța și refinanța datoria publică, dar și tentativele de preluare a puterii de către diferitele facțiuni ale vieții publice romane. Nu e de mirare că istorici și economiști contemporani, precum Charles Adams, în “The Good and Evil - The Impact of Taxes in the Course of Civilization”, consideră că publicanii au pus semnificativ umărul la prăbușirea civilizației Romei Antice.

I’m Your Man… Your Taxman

Deși propunerea creării castei de 35.000 de “arendași de impozite” aparține PSD, ea beneficiază de sprijin și din partea opusă a spectrului politic, fiind percepută ca o eficientizare a sistemului, prin privatizarea componentelor sale. Numai că privatizarea este o soluție bună în cazul companiilor cu activitate economică, nu și în cazul organelor represive ale statului, precum este cazul ANAF. Acestea ar trebui dacă nu desființate, măcar controlate la sânge. Privatizarea lor ar induce o notă de eficiență în sistem, însă o eficiență în atingerea propriilor obiective, care se bazează pe opresiunea contribuabililor. O privatizare a acestor servicii represive elimină orice posibilitate a controlării lor democratice. Cazul serviciilor secrete este elocvent. Acestea au fost privatizate prin lege: pot să înființeze societăți comerciale și chiar regii, despre care nimeni nu poate ști nimic, informațiile referitoare la ele având un caracter confidențial. Așa se explică apariția unor fenomene de tip Hexi Pharma sau Sebastian Ghiță. Privatizarea penitenciarelor, propusă de un fost ministru liberal al justiției, ar conduce și ea la o eficientizare, însă numai prin înăsprirea legislației penale. Exemplul pușcăriilor americane, pline de consumatori, și nu de traficanți, de droguri este elocvent în acest sens.

Casta consultanților fiscali, dacă va fi creată, va avea toate șansele să devină o putere în stat, încasările bugetare, dar și “urmărirea penală” a diferitelor persoane fizice urmând a depinde de colaborarea sa strânsă cu celelalte autorități. Va fi numai o chestiune de timp până când statul va ajunge prizonierul său, mai ales dacă “arendașii de impozite” vor lucra în echipe operaționale mixte cu alte organe represive privatizate deja.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
gimpozit
gospodarie
leonard cohen
cicero