În cartea de istorie nu se intră prin ordonanță de urgență

scris 31 aug 2017

Premierul Mihai Tudose a declarat recent că manualele școlare ar putea fi declarate ca fiind de importanță națională strategică și ar putea fi tipărite la Monitorul Oficial, pentru a se pune capăt ”războiului dintre edituri pentru editarea unui manual”. ”Mi se pare o nebunie ca, de exemplu, în fiecare an să rescrii manualul de istorie, de parcă Ștefan cel Mare în fiecare an mai face câte ceva, mai câștigă câte o luptă, mai pierde câte ceva, la matematică Pitagora se mai gândește și rescriem manualul”, a spus Tudose.

Asta după ce ministrul Educației, Liviu Pop, anunțase că editurile private nu vor mai putea tipări și vinde statului manuale școlare, de această activitate urmând să se ocupe exclusiv Editura Didactică și Pedagogică, care are statut de regie autonomă de stat.
Probabil că ambii miniștri își doresc ca, peste ani, să fie menționați în manualele de istorie pentru deciziile lor și, în general, pentru statura lor de oameni de stat.

Am însă o veste pentru întreaga clasă politică post-decembristă, nu doar pentru cei doi demnitari menționați mai sus: nici unul din membrii acesteia nu se confruntă câtuși de puțin cu pericolul de a intra în cartea de istorie. Manualele nu vor trebui rescrise pentru a-i include.
Motivul este simplu: pretențiile lor la statură istorică sunt în totală neconcordanță cu realizările lor efective, dar și cu percepția românilor asupra lor.

Pentru asta, e suficient să facem un exercițiu simplu: să încercăm să ne amintim nu doar numele unor demnitari și oameni politici de după Revoluția din 1989, ci și fapte, realizări, inițiative de-ale lor. Vom constata că, din păcate, acolo unde acest lucru este posibil, ne vin în minte doar măsuri și evenimente nefaste. Însă, ca să fim cinici, nici acestea suficient de pregnante pentru a fi reținute de memoria istorică.
Nu că mi-aș fi dorit să fiu contemporan cu supereroi negativi și nici nu sunt adeptul teoriei potrivit căreia istoria e determinată doar de Oameni Providențiali. Însă e cumva deprimant să trăiești într-o epocă a cărei constantă este anonimatul meschinăriei.

Și e și nefiresc. Căderea regimului comunist și trecerea la democrație și economie de piață ar fi trebuit să fie un adevărat eveniment fondator în istoria României, adevărata intrare în modernitate a țării, amputată de al doilea război mondial. Însă figurile care s-au impus în prim-planul scenei politice din 1990 încoace nu au nimic din anvergura generației pașoptiste sau a celei care a creat România Mare. Nu este cazul să le idealizăm nici pe acestea – istoriografia oficială s-a ocupat prea mult timp cu asta – însă nu întâmpinăm nici o dificultate în a le asocia cu fapte și inițiative importante și cu efecte pe termen lung și foarte lung.

Nu este cazul cu clasa politică contemporană. Manualele de istorie o vor ocoli cu grație.

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
manuale
istorie
mihai tudose
monitorul oficial