Uneori, diavolul se ascunde în amănunte și, de acolo, ne zâmbește galeș. A pitit printre amănunte seducătoare altele foarte păguboase. Exact ca în preajma alegerilor, unde, sub masca bunelor intenții și a dragostei de țară, ni s-au vânturat pe sub nas niște morcovi. Probabil cu credința că suntem măgari (fie, treacă de la mine, măgăruși) și vom închide ochii, orbiți de grosimea legumei rădăcinoase. Înclin însă să cred că morcovul trebuia vânturat prin alte părți ale corpului.
Dacă privim la ultimele discuții și propuneri politice, ce poate fi mai seducător ca decizia de a da afară funcționarul leneș și gras care suge sângele poporului? Am auzit, în campanie, cifre amețitoare, socoteli drastice, toate venite de pe ambele laturi ale eșichierului politic. Simion a greșit plusând, cu credința că poporul îi urăște pe acești îmbuibați. Însă 500.000 a trezit frică taman în bugetarii care îl susțineau. Peste noapte, din înfocați electori, au schimbat barca, neștiind că și acolo îi așteaptă Bolojan cu usereii. Din lac, în puț, ar zice unii. Însă toată lumea e de acord că trebuie dați afară. Mulți. Așa nu se mai poate.
Ca de obicei, când înflorește câte o idee (cum ar fi cea cu 300 de parlamentari), eu mă pun de-a curmezișul. Or fi premisele corecte? E România paradisul bugetarilor? Am consultat statisticile europene și, ghinion!, cum ar zice acela al cărui nume nu-l mai rostim, constat că România nu are niciun surplus de bugetari. Dimpotrivă, în câteva domenii cheie, cum ar fi învățământul și sănătatea, suntem hăt, departe, în urmă. Deci chestia cu bugetarii e un fonfleu. Dar, ca orice fonfleu, dacă e picurat zi de zi și în proporție de masă în urechile publicului, el devine adevăr.
Acum, că s-a terminat campania, ce putea fi mai seducătoare decât afirmația dlui Vlad Voiculescu? „Ne îndreptăm spre o taxare suplimentară a produselor nocive (produse de tutun și băuturi alcoolice, n.m.) – nu pentru a penaliza consumatorii, ci pentru a proteja sănătatea publică. Banii colectați vor merge către tratamente și servicii pentru dependențe, acolo unde este cea mai mare nevoie.” Nu e bine? Nu ni se dorește binele? Unde mai pui că, USR propunând o creștere de cel puțin 8,8% a accizei, impactul estimat la buget este de plus 1,46 miliarde de lei anual. E cineva în țara asta care ar spune nu? Huo!
Eu aș fi unul dintre cei huliți, pentru că, la mine, pe hârtie, lucrurile arată altfel. Și asta nu pentru că aș fi fumător, ci pentru că am prostul obicei să disec astfel de socoteli luminoase. Am luat exemplu Franța, unde pachetele de țigări au sărit de 12 euro, cu aceleași bune intenții. Toate bune și frumoase, au obținut ce și-au propus. Consumul oficial te tutun a scăzut drastic.
Prin urmare, încasările la buget au scăzut și ele. În schimb, a crescut contrabanda și asta nu e o invenție a mea. Rezultă din analizele (neputincioase) ale Poliției marsilieze, depășită de amploarea faptelor. Așadar, scopul medical nu a fost atins, lumea fumează la fel de mult, dar din alte surse. Piața neagră a jubilat, cam la fel cum s-a umflat Mafia americană în anii prohibiției.
Ce vreau să spun cu asta? Că, asemenea schimburilor economice perturbate de trumpism, piața se reorganizează spre echilibru. Oamenii caută rezolvări, iar în clipa în care marfa devine prohibitivă, le găsesc. De regulă, la marginea legii. Sper să nu mai explic nimănui că piața neagră a țigaretelor în România a atins în ianuarie 2025 un nivel record al ultimilor patru ani, reprezentând 10,1% din totalul consumului. Creșterea prețului nu va vindeca nimic, dar încasările la buget vor scădea.
Și țin să vă amintesc că, cel puțin în ultimii 6-8 ani, prețurile totale s-au dublat. Există o limită a suportabilității pentru oricine. Când statul o depășește, cetățenii rup contractul social. Dacă la mîncare nu ai de unde, iată că, la produse de tutun, are balta pește. Nu cred că e nevoie să explic mai mult. Și nu trebuie să fii un geniu al economiei ca să înțelegi ce consecințe au deciziile tale. Cu o condiție, să înțelegi ce faci.
Sunt multe astfel de acțiuni „salvatoare”, însă niciuna nu îmi inspiră încredere. Toate par decise să stopeze consumul, iar stoparea asta relativă va declanșa un val de falimente în zona economiei mici, locale. Și mai rău, par a fi luate după o noapte zbuciumată, cu nasul la pernă. Și nu sunt singurele exemple de gândire socio-politică-economică care se manifestă în prezent.
E o sarabandă de idei crețe. Dar ne întrebăm cu toții, pe bună dreptate: „Ce e de făcut? Cum ieșim din imensa datorie a României? Cum echilibrăm afurisitul de buget? Nu prin sacrificii? Nu prin taxe, nu prin accize? Nu prin concedieri? Vă mărturisesc că, până mai ieri, priveam și eu la dezastru, fără să știu de unde să-l apuc.
Până mai ieri. Când mi-a căzut sub ochi raportul Curții de Conturi, privitor la activitatea fiscului, adică ANAF. Instituție serioasă, nemiloasă, gata să-ți zăvorască conturile pentru o datorie de 5 lei sau pentru o zi depășire. Și ce citesc? M-a apucat amețeala. „Peste 47.000 de firme, cu datorii de aproape 30 de miliarde de lei la bugetul de stat, au fost descoperite la 2.440 de adrese din România. Doar la una dintre locații aveau sediu 8.000 de societăți. Totul a ieșit la iveală în urma unui audit realizat de Curtea de Conturi la ANAF.” 30 de miliarde! 2% din PIB! Exact suma de care are nevoie România pentru a ieși la liman.
Pe scurt, țara asta nu are o problemă economică. Și nici de personal (cu mici excepții). Doar că duce cu/pe ea mai mulți păduchi decât poate suporta. Las’ că plătim tot noi (cum spune o bună prietenă) taxa de solidaritate cu hoții și șpăgarii.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
