Sectorul energetic românesc nu poate fi guvernat în ritmul alert și nesigur al sondajelor sau în cel haotic al campaniilor electorale. Proiectele din energie se construiesc în mulți ani și angajamentele investiționale pot fi de ordinul miliardelor; orice întrerupere sau schimbare abruptă de viziune înseamnă pierderi de timp, bani și încredere.
Pentru România, politicile energetice au fost multă vreme o anexă incoerentă la programul de guvernare. Guvernele se schimbă mai repede decât se finalizează un proiect de infrastructură sau o investiție cu impact major în energie. Lipsa coerenței în leadership-ul politic au lăsat urme adânci în infrastructura critică a țării. Mult prea des, România a plătit un preț greu pentru instabilitatea politică; în niciun alt sector acest preț nu este mai vizibil și mai periculos ca în energie. De la centrale abandonate și investiții blocate, la parteneriate pierdute sau strategii amânate la nesfârșit, efectul lipsei de coerență se cuantifică în gigawați neproduși și în miliarde neaccesate.
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Însă actualul context geopolitic, economic și tehnologic, impune Românei o altă abordare, iar coerența în guvernarea sectorului energetic nu mai este opțională. Este o necesitate strategică.
Energia este, simultan, motorul economiei, scutul securității și coloana vertebrală a dezvoltării regionale. Este un domeniu cu logică proprie, care cere planificare pe termen lung, decizii coerente și capacitate administrativă constantă. Nu se guvernează în cicluri electorale și nu trebuie să răspundă la meschine impulsuri politice. Fiecare schimbare de direcție riscă să întârzie proiecte cu ani, să piardă finanțări externe și să compromită parteneriate strategice. România are o șansă rară de a deveni un centru regional de energie, dar orice discontinuitate administrativă poate deraia ireversibil acest parcurs.
Așadar, nevoia de coerență politică în gestionarea energiei nu este un lux, ci o obligație de stat. Războiul de la graniță și climatul regional tensionat au rescris prioritățile de securitate ale Europei, iar România poate să joace un rol strategic. Dar acest rol nu poate fi îndeplinit cu miniștri care vin și pleacă, cu strategii suspendate sau cu proiecte sacrificate pe altarul unor ambiții partizane și la umbra unor orgolii politicianiste.
În ultimul an, în plin context de criză bugetară și convulsii politice, Ministerul Energiei s-a străduit să avanseze dosare strategice majore și să repoziționeze România în raport cu partenerii internaționali. În mandatul actual România a consolidat un parteneriat cu Statele Unite ale Americii – esențial nu numai pentru pentru dezvoltarea țării, ci și pentru securitatea energetică a întregii regiuni, vital nu doar ca semnal geopolitic, ci prin demararea efectivă a unor proiecte fundamentale.
Prima întâlnire oficială între miniștri omologi din România și Statele Unite ale Americii sub noua administrație a președintelui Trump a avut loc între ministrul român, Sebastian Burduja, și Christopher Allen Wright, Secretar al Departamentului pentru Energie al Statelor Unite ale Americii. În mandatul actual, au fost inițiate o serie de proiecte strategice, precum dezvoltarea Unităților 3 și 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă cu consorțiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU – Canada) și Ansaldo (Italia).
Apoi, proiectul Reactoarelor Modulare de Mici Dimensiuni de la Doicești (SMR - în colaborare cu NuScale și guvernul SUA) se află în a doua fază a studiului FEED (Front-End Engineering and Design), care va pregăti trecerea la o decizie finală de investiție și construcție.
Nu doar în nuclear se văd rezultatele unui management coerent. ELCEN a semnat la Washington un acord pentru realizarea studiului de fezabilitate privind exploatarea energiei geotermale în București. Iar pe segmentul gazelor naturale, România a reușit să deblocheze trei proiecte-cheie: Mintia, Iernut și Midia Năvodari. Proiectele de la Mintia și Iernut, rătăcite ani de zile în hățișuri administrative, sunt programate să intre în funcțiune, total sau parțial, până la sfârșitul acestui an. Centrala de la Midia (80 MW), blocată de ani de zile, a fost pusă în funcțiune la începutul anului.
Atunci când există direcție, chiar și cele mai încâlcite proiecte pot fi repornite. Pe aceeași logică, și grupurile de la Ișalnița, Turceni, Constanța, Arad și Craiova pot urma același parcurs.
După ani de stagnare, centralele pe gaz capătă din nou viață. Aceste investiții sunt cruciale nu doar pentru acoperirea capacităților pe cărbune care urmează să fie închise, ci și pentru a păstra echilibrul Sistemului Energetic Național (SEN) într-un context volatil și pentru a întări capacitatea națională de producție; nu pot fi tratate ca episoade politice izolate, sunt parte a unei arhitecturi strategice, care cere viziune susținută și implementare neîntreruptă.
Este de-a dreptul ironic că tocmai în momentul în care avem proiecte în execuție, riscăm să le fragmentăm din motive politice sau electorale.
La nivel european, au fost inițiate negocieri cu Comisia Europeană, iar discuțiile sunt în stadiu avansat privind renegocierea Jalonului 119 din PNRR, referitor la închiderea grupurilor pe cărbune CE Oltenia, Craiova și Govora fără alternativă imediată. Abordarea actualului ministru a fost una rațională, nu dogmatică, subliniind adesea faptul că o tranziție energetică responsabilă trebuie să fie echilibrată, îmbinând cerințele climatice cu realitățile infrastructurii energetice. Luciditatea administrativă trebuie cultivată, nu suspendată.
Pe o altă axă regională, colaborarea cu Republica Moldova a făcut pași concreți, sub o coordonare clară: accelerarea interconectării sistemelor de electricitate și gaze, asumarea de către Transgaz a rolului de operator de sistem în Moldova, sprijinirea companiei Energocom pentru înmagazinarea gazelor în România.
Aceste acțiuni nu doar că sporesc siguranța energetică în regiune, dar transformă România într-un furnizor de securitate într-o zonă instabilă. Este un avantaj strategic care nu poate fi consolidat în absența unei linii coerente de guvernare. Continuitatea acestor inițiative este vitală nu doar pentru Chișinău, ci și pentru București.
Acestea nu sunt proiecte de vitrină; nu doar că sporesc capacitatea energetică a țării, dar și plasează România în avangarda tehnologiilor sigure și curate. Sunt angajamente pe termen lung care necesită expertiză continuă, diplomație energetică activă și capacitate instituțională susținută.
Orice întrerupere a acestor colaborări din rațiuni politice sau din oportunitate administrativă ar fi nu doar o frână economică, ci și un semnal periculos transmis partenerilor internaționali. Un pas înapoi, o schimbare de echipă sau o reformulare a priorităților pot duce, foarte simplu, la pierderea încrederii partenerilor, întârzieri costisitoare și, în final, abandon.
Administrațiile vin și pleacă. Dar infrastructura energetică, încrederea partenerilor, piețele și consumatorii – toate rămân. Iar când construiești infrastructură critică, stabilitate regională și încredere internațională, coerența nu este un moft politic; ea devine nu doar o condiție de eficiență, ci una de siguranță națională.
Daniel Apostol este Director General Federația Patronală a Energiei
