Războiul comercial lansat de președintele Donald Trump nu e doar o chestiune de taxe vamale. Nu e despre o simplă dispută economică. Este un atac împotriva regulilor care au guvernat comerțul global în ultimele decenii. Este o ofensivă strategică ce urmărește să distrugă ordinea internațională bazată pe reguli, astfel încât să facă loc unui concept despre care am mai scris aici: un “realpolitik hiper-tranzacțional” - o lume dominată de forță, de tranzacții bilaterale și de interese brute.
Europa are astfel o nouă provocare. În fața ei, Uniunea Europeană nu mai are luxul neutralității sau al diplomației tăcute. Pentru unii analiști, a accepta termenii impuși de Washington înseamnă a legitima o agendă ce amenință direct interesele economice, autonomia politică și valorile democratice ale UE.
Marcel Fratzscher, economist german de prim-rang, avertizează că Uniunea Europeană se află într-un punct de inflexiune: trebuie să aleagă între a se alinia cu China pentru apărarea arhitecturii multilaterale sau a deveni complice la demolarea acesteia, acceptând presiuni bilaterale venite din partea Washingtonului.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Potrivit lui Fratzscher, semnalul trimis de vechiul executiv german, de disponibilitate față de cerințele Casei Albe, a fost un pas greșit, riscând să transforme o eroare economică americană într-o victorie geopolitică. Economistul german susține că Europa trebuie să-și apere convingerile și să nu se supună unei Americi redefinite de ideologia „America First”. „Nu există o a treia opțiune”, potrivit lui Fratzscher.
Pe termen scurt, impactul tarifelor este gestionabil. Pe termen lung, însă, distrugerea regulilor internaționale lovește direct în modelul economic german, bazat pe exporturi și pe acces echitabil la piețe. Acceptarea acestui șantaj înseamnă renunțarea la ceea ce a făcut Europa competitivă și relevantă.
Dar ceea ce se joacă acum nu este doar soarta unor tarife sau balanțe comerciale, ci viitorul unui model economic global bazat pe competiție echitabilă, transparență și cooperare. Iar poziția Germaniei este esențială în acest peisaj. Economia sa este una dintre cele mai expuse din lume la dislocările din comerțul internațional.
Modelul german de prosperitate se bazează pe exporturi, pe acces liber și nediscriminatoriu la piețele globale. Iar în jurul economiei germane gravitează multe dintre economiilor celorlalte state membre UE, printre care și România. Orice reconfigurare a sistemului internațional în direcția bilateralismului și a presiunii politice ar afecta în mod direct competitivitatea Germaniei și, prin extensie, a Uniunii Europene. Așa cum avertizează Fratzscher, „cedarea în fața lui Trump ar amenința chiar fundamentul prosperității germane”.
Dar oare cum trebuie să fie răspunsul UE, defensiv sau la fel de agresiv? UE are o fereastră unică de oportunitate pentru a se repoziționa ca lider al unei coaliții globale pro-multilateralism. Unii cred că alianța cu China -deși dificilă- este în acest moment o necesitate tactică. Ambele părți au de pierdut din destrămarea sistemului comercial internațional. Dar această colaborare trebuie să vină cu condiționalități clare: Beijingul trebuie să renunțe la politicile de subvenționare excesivă, să își deschidă piețele și să respecte regulile pe care pretinde că le susține.
UE, la rândul ei, trebuie să-și asume reforme interne. Germania trebuie să reducă uriașul său excedent de cont curent, care dezechilibrează relațiile comerciale internaționale.
Totodată, Europa trebuie să-și apere autonomia și interesele sale digitale. Giganții tehnologici americani domină digital economia europeană, cu un grad inacceptabil de libertate: evită taxele, ignoră reglementările privind protecția datelor și distorsionează competiția. Fără o reglementare clară și o autonomie digitală crescută, Europa devine tot mai vulnerabilă la presiuni externe – economice sau politice. Iar pasivitatea Bruxellesului riscă să transforme dependența tehnologică într-o armă de presiune geopolitică. Nu este vorba doar de bani sau reglementări, ci de suveranitate.
În același timp, SUA blochează instituții precum Organizația Mondială a Comerțului și subminează credibilitatea unui sistem construit timp de decenii. Și în tot acest timp, Europa ezită. Dar nu mai e timp. Tăcerea nu este strategie. Este slăbiciune. Dacă Europa nu intervine ferm, nu doar că pierde un partener, dar își pierde și rolul. Nu poate exista influență globală fără asumarea responsabilității globale.
Președintele Trump a reușit să antagonizeze simultan toate marile economii. Acest lucru poate fi văzut de suporterii săi (dar nu numai de ei) ca un curaj excepțional. Dar poate fi și o greșeală strategică rară, exploatabilă. Uniunea Europeană are, în acest context, ocazia de a construi o nouă arhitectură de cooperare cu parteneri precum China, Japonia, Canada, Mexic sau Regatul Unit.
S-ar putea traduce asta într-o coaliție pentru reguli, nu pentru tarife. O alianță pentru stabilitate, nu pentru haos. Dar pentru asta, UE are nevoie de voință politică, nu de calcule electorale sau gesturi de conciliere sterile.
Fratzscher propune chiar o mișcare strategică curajoasă: o alianță între Europa și China pentru apărarea multilateralismului. Nu din simpatie ideologică, ci din realism geopolitic. Atât Beijingul, cât și Bruxellesul au interesul de a păstra deschis sistemul comercial global și de a salva instituțiile multilaterale.
Evident, asta implică și presiuni asupra Beijingului pentru a renunța la politicile care distorsionează competiția: subvenții masive, acces limitat la piață, nerespectarea normelor OMC. Alianța cu China, oricât de incomodă politic, poate fi în acest moment o mișcare pragmatică.
A opune rezistență costă. A ceda este ușor. A negocia ferm e dificil, dar esențial. Europa nu trebuie să intre într-un joc cu reguli scrise unilateral. Dacă acceptă logica forței, își pierde identitatea și relevanța. Într-o lume în care vocea rațiunii devine tot mai slabă, Europa trebuie să o ridice, nu să o stingă.
Viitorul ordinii internaționale nu depinde doar de acțiunile Casei Albe. Depinde și de curajul politic al liderilor europeni. Dacă aceștia aleg tăcerea și concesia, nu doar economia europeană va avea de suferit, ci însăși ideea de democrație economică globală. Într-o lume guvernată de forță, cine tace, dispare. Europa trebuie deci să răspundă. Clar, coerent și într-un singur glas unit.
Daniel Apostol este Director General Federația Patronală a Energiei
