Românii fug în străinătate fiindcă țara lor nu produce capital

scris 30 oct 2017

Potrivit datelor statistice ce pot fi văzute pe site-ul Eurostat, deși are o populație dublă, PIB-ul României este mai redus decât cel al Cehiei, Portugaliei, Greciei, până de curând era mic ca acela din Ungaria, și e la jumătate celui din Austria. Iar acest lucru se întâmplă - prinde contur ideea - fiindcă o parte importantă a forței de muncă lucrează în afara țării și contribuie la PIB-urile altora.

Din păcate însă, când se discută de această perspectivă nu se alătură indicatori precum investiții pe  locuitor, fiindcă s-ar vedea că suntem mult în urma ungurilor, de pildă, și discursul naționalist nu ne ajută, și, mai nou, nici pe ei.

De aceea, trebuie menționat că aceia care au plecat să lucreze în străinătate nu s-au dus de bine, ci pentru că nu prea aveau ce face în România. Nu existau capital și întreprinzători, o formă de învățământ competitivă care să-i învețe să muncească și management, ci castele conservau obediența unor persoane ce erau bombardate cu sloganul „Nu ne vindem țara!”.

Așadar, românii au plecat să lucreze pentru investitorii străini care lipseau din țara lor. Și sigur că se poate face și proba spuselor: La cât ar crește șomajul dacă ei ar reveni mâine în țară?  Iar dacă acesta s-ar mări considerabil, cum ar contribui ei la PIB?! Până una alta banii pe care îi trimit sunt comparabili cu investițiile străinilor și au fost perioade când le-au depășit semnificativ!

Dacă nu credeți cele zise haideți să reiau niște pasaje din unele articole pe care le-am mai scris cu diverse ocazii, dar care se vede că e nevoie a fi reamintite, deoarece se uită.

Taxa de solidaritate – o nouă golănie fiscală, din “solidaritate” doar cu găurile bugetare CITEȘTE ȘI Taxa de solidaritate – o nouă golănie fiscală, din “solidaritate” doar cu găurile bugetare

Să mergem în anul 1958, într-o Argentină abia scăpată de un Juan Peron cu un discurs în favoarea egalității sociale ce l-a făcut să naționalizeze banca centrală și transporturile, pentru a-l asculta pe Ludwig von Mises, într-una din prelegerile sale, de ce e nevoie de investiții străine. Pentru că, atunci când o țară nu are suficient capital, de care depinde prosperitatea locuitorilor săi, singura variantă este să-l importe.

Britanicii au început primii să economisească, și, după ce au acumulat capital, l-au investit. După care mai multe state au realizat că bunăstarea cetățenilor lor e direct proporțională cu volumul de capital investit pe unitatea de populație.

E suficient - punctează Mises - ca un muncitor american să viziteze Italia natală ca să descopere că nu calitățile sale, ci condițiile din SUA fac posibilă câștigarea unor salarii mai mari. Și, dacă același om se reîntoarce în Sicilia natală, va descoperi că vizita în Statele Unite nu l-a înzestrat cu acele calități, care să-i permită să câștige mai mult decât concetățenii săi.

Acestea fiind spuse, ajungem la România, care, în urmă cu un sfert de secol, avea o economie decapitalizată, după decizia lui Nicolae Ceaușescu de a achita datoria externă.

Numai că, în loc să realizeze că economia a trecut printr-un proces amplu de dezinvestire, și e necesar capital din afară pentru ca românii să se bucure de bunăstare, conducătorii politici postcomuniști au decretat: Nu ne vindem țara! Iar în lipsa capitalului din străinătate s-a pus inflația. Adică, populația în loc să prospere cu intrări de capital din exterior a sărăcit ca să se „fabrice” capitaliștii autohtoni, conectați politic, ce au fost denumiți baroni locali.

În istoria ultimilor o sută de ani, sunt trei perioade cu inflație ridicată care au venit pe fondul decapitalizării. Cea de după primul război mondial, când țara s-a mărit, urmată de aceea de la începutul crizei din anii ’30 - când străinii ne-au spus că ne dau capital, dacă mai întâi ne punem finanțele în ordine, și atunci prețul aurului din etalon a crescut foarte mult - și perioada de la începutul anilor ’90, în care oamenii politici au încercat să facă rost de ceva capital fără să scape controlul asupra economiei, cam cum au văzut în Rusia.

Mai e capabilă presa economică să genereze dezbateri în societate? CITEȘTE ȘI Mai e capabilă presa economică să genereze dezbateri în societate?

Nu ne-am vândut țara occidentalilor, exact așa cum a procedat și Moscova, după care ne-am creat antreprenorii cu ajutorul programului de privatizare în masă, aceia numiți chiar de cei care au vânturar sloganul cu nevândutul țării ca fiind capitaliști „de cumetrie”. Nu-i ciudat că după asemenea măsuri am instituit capitalismul, dar lipsea în continuare capitalul?!

Dar oare de ce nu suflă nimeni de capital când discută de muncitori și PIB. Pentru că Marx, în teoria plusvalorii afirmă că proletarul primește un salariu care reprezintă, de exemplu, bunuri de consum ce pot fi produse în trei zile, dar el muncește cinci zile pentru acest salariu? Și că cele două zile constituie profitul patronului sau plusvaloarea după cum se exprimă filosoful german? E ceva greșit în această analiză?

Da, Marx nu vede posibilitatea ca patronul să și piardă. Ce se întâmplă dacă pe piață consumatorii nu sunt dispuși să plătească pentru acel bun? Patronul pierde. Muncitorul nu, deoarece a fost plătit. El poate pierde cel mult posibilitatea unor câștiguri (salarii) viitoare ca urmare a falimentului patronului.

Patronul, însă, se decapitalizează. Deci, întâi, patronul îl degrevează pe muncitor de un risc mai mare. Apoi, și poate mai important - după cum observa Böhm-Bawerk - muncitorul obține bunuri prezente, pe când patronul primește bunuri viitoare. Astfel, patronul îl degrevează pe muncitor de un alt inconvenient: așteptarea.

Dar, n-o va face pe gratis, ci va cere mai multe bunuri viitoare în schimbul bunurilor pe care le cedează în prezent muncitorului, și totul în limitele unui contract voluntar.

Din nefericire însă, egalitarismul prinde foarte ușor, deși e limpede că asistăm, din ce în ce mai pregnant, la o diferențiere a inteligențelor, și, implicit, a stărilor sociale. Iar mai important este că traversăm un moment în care o astfel de atitudine se poate dovedi sinucigașă. E criză și depășirea ei trebuie să făcută cu inteligență, nu cu populism.

Gustave Le Bon scria în 1910, într-un articol publicat în jurnalul L’Opinion, că în ciuda tuturor teoriilor egalitariste și a inutilelor tentative de a elabora coduri de legi, diferențierea intelectuală nu poate decât să se accentueze, întrucât ea rezultă din necesitățile naturale pe care legile nu le pot schimba.

Este cât se poate de enervant pentru cugetele pasionate de ideea egalitară, atunci când văd rolul elitelor crescând atât de mult încât nimeni nu se poate dispensa de ele. Doar elitelor li se datorează progresul științific, artistic, industrial care conferă putere unei țări și prosperitate miilor de muncitori.

Dacă astăzi un muncitor câștigă mai mult decât în trecut, acest lucru se datorează elitelor. Însă acestea ajung adeseori să trăiască în opulență și tocmai asta înfurie spiritele egalitare, deși, în realitate, ele oscilează între bogăție și faliment.

Capitalismul de stat multilateral dezvoltat CITEȘTE ȘI Capitalismul de stat multilateral dezvoltat

Ajungem la ultima parte a discuției, legată de cei care ne-au băgat în UE. Nu eram pregătiți pentru așa ceva, dar aveam o problemă „socială” pentru care era nevoie să trimitem oameni în afara țării. Nu eram în stare să le creăm locuri de muncă aici. Iar asta și pentru că au fost atrași o bună perioadă doar investitori care să-i ajute pe potentați să-și satisfacă interesele personale și de grup. Și de aceea nu se deosebesc, la noi, întreprinzătorii străini de cei „de cumetrie”.

De aceea a declarat ministrul muncii din timpul guvernului Năstase că „echilibrarea balanței comerciale pe seama banilor câștigați de români în străinătate reprezintă un beneficiu minor pe lângă avantajele sociale”.

Iată că migrația la muncă în străinătate, dezavuată recent, a avut suport politic. Dar cert e că reprezintă o „haină” care nu prea se potrivește românilor, din moment ce 52% dintre ei nu cred că e un lucru bun. Dacă ar adopta mâine și euro, doar pe baza convergenței nominale, fără a o îndeplini și pe cea reală ar avea o părere și mai proastă.

Aici se observă că am fost incluși în spațiul comunitar cu un decalaj de mentalitate. În plus, nu suntem un participant activ la diviziunea muncii din Uniunea Europeană. Mai degrabă la ea contribuie românii din străinătate.

Iar pentru că am adus vorba de diviziunea muncii trebuie menționat că esența acesteia e că într-o economie de piață, fiecare om, servindu-și concetățenii, se servește pe sine însuși. La aceasta se refereau autorii liberali din se­colul al XVIII-lea, vorbind despre armonia intereselor corect înțelese ale tuturor grupurilor și ale tuturor indivizilor. Și exact această doctrină a armoniei intereselor este cea care a suscitat opoziția socialiștilor. Ei vorbeau despre un „conflict ireconciliabil de interese” între diverse grupuri.

Însă chiar dacă Marx - în primul capitol al Manifestului Comunist, pamfletul cu care și-a inaugurat mișcarea sa socialistă - pretindea că există între clase un conflict ireconciliabil, el nu-și putea ilustra teza decât cu exemple din societățile precapitaliste.

În Evul Mediu o familie de aristocrați putea deține averi importante, putea fi o familie de duci, conți, marchizi sau baroni vreme de sute de ani, independent de calitățile, talentele, caracterul sau morala sa.

În cartea de istorie nu se intră prin ordonanță de urgență CITEȘTE ȘI În cartea de istorie nu se intră prin ordonanță de urgență

Dar în condițiile capitaliste moderne există ceea ce sociologii au numit „mobilitate socială”. Principiul activ al acestei mobilități, după sociologul și economistul italian Vilfredo Pareto este circulația elitelor. E vorba de faptul că întotdeauna există în vârful scării sociale persoane care sunt bogate și importante din punct de vedere politic, dar aceste per­soane - aceste elite - sunt mereu altele.

Deci, cine se năștea sclav în perioada medievală nu putea scăpa de acest statut și se găsea într-un conflict ireconciliabil cu stăpânul său, ceea ce a fost speculat de Marx și pus la baza mișcării socialiste. Numai că într-o societate capitalistă, există o continuă mobilitate, săracii se îmbogățesc, iar descendenții celor bogați își pierd averile și devin săraci. 

Ei în acest punct e problema în România. Suntem încă în perioada medievală, privilegiile se moștenesc, nu se dobândesc prin merit.

Motiv pentru care români fug din evul mediu din țara lor după capitalul care aduce prosperitatea și permite circulația elitelor.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
migratie
pib
capital
somaj