Statele Unite și China și-au luat angajamentul să conlucreze în acest deceniu privind schimbările climatice, emițând o declarație comună în ultimele zile ale Conferinței Națiunilor Unite privind clima, COP26, care are loc la Glasgow.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cele mai mari două economii mondiale, și statele care poluează cel mai mult, și-au declarat intenția de a „lucra individual, în comun și cu alte țări în timpul acestui deceniu decisiv, în funcție de circumstanțele naționale diferite, pentru a consolida și accelera acțiunea și cooperarea climatică”, arată declarația citată de nbcnews.com.
CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanțăTrimisul special al SUA privind clima, John Kerry, și omologul său chinez, Xi Zhenhua, au negociat acordul pe care l-au prezentat în conferințe separate, scrie News.ro.
Kerry a scris pe Twitter că înțelegerea este „un pas în direcția corectă, un semn al progresului și o fundație solidă pentru cooperare continuă în ceea ce privește clima între țările noastre”.
Țările au spus că vor colabora privind defrișările și că vor participa anul viitor la o întâlnire bilaterală legat de emisiile de metan, gaz cu efect de seră mai puternic decât dioxidul de carbon.
Declarația comună trasează, în mare, obiectivele anterioare, precum stoparea finanțării internaționale a cărbunelui și conservarea obiectivului Acordului de la Paris din 2015 privind limitarea creșterii temperaturii globale la 1,5C față de nivelul preindustrial.
Însă ea a oferit summitului de la Glasgow un impuls, arătând că cel mai mare poluator al lumii, China, este încă implicat.
Aceasta este cea mai importantă acțiune a Chinei de până acum la COP26, unde președintele Xi Jinping nu a participat - decizie criticată de omologul american, Joe Biden.
CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în onlineAcordul de miercuri cu SUA, al doilea cel mai mare poluator, pare că are ca scop să liniștească alți participanți că cele două țări, ale căror acțiuni vor determina succesul sau eșecul eforturilor privind schimbările climatice, sunt mai implicate.
Totuși, China nu a semnat acordul global privind emisiile de metan, pe care SUA și Uniunea Europeană l-au negociat la Glasgow - reducerea emisiilor acestui gaz cu efect de seră cu până la 30% până la finalul deceniului. China a dezamăgit refuzând să crească obiectivul de reducere a emisiilor. Beijingul susține că va ajunge la emisii zero de carbon până în 2060, un deceniu mai târziu față de obiectivul general.
Activiștii de mediu au salutat declarația comună, însă au avertizat că adevăratul test e reprezentat de acțiuni.
UE și ONU au caracterizat înțelegerea ca încurajatoare, însă Greenpeace a spus că ambele țări trebuie să demonstreze mai multă implicare.