RAAL, companie care activează în industria componentelor auto, specializată în proiectarea și producția de sisteme de răcire și schimbătoare de căldură, intenționează să disponibilizeze 250 de angajați, dintr-un total de 903 salariați, pe fondul crizei economice și al reducerii substanțiale a producției.
Potrivit notificării transmise AJOFM, restructurarea vizează 180 de muncitori, 40 de angajați din categoria personalului indirect și 30 de salariați TESA.
Conducerea societății consideră necesară redimensionarea personalului la nivelul compartimentelor, serviciilor și echipelor.
Primele concedieri sunt preconizate pentru data de 15 noiembrie 2026.
Anterior, la RRAL au avut loc mai multe proteste spontane pentru că oamenilor nu li s-au plătit salariile deloc sau integral.
Este al treilea val de concedieri decis de companie în acest an. În luna aprilie, RAAL a anunțat că va concedia alți 500 de angajați, după cei 250 deciși la începutul anului.
A anunțat atunci că va renunța la 250 de salariați, dintr-un total de 1.538 persoane. Au fost afectați atât muncitori direcți, cât și muncitori indirecți și personal TESA, potrivit unui comunicat al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud.
Probleme mai vechi
În februarie 2025, compania a respins măsura de redresare a situației financiare prin găsirea unui posibil investitor cu cedarea de acțiuni.
Decizia a fost luată după ce acționarii au discutat situația financiară a societății în perioada 2018-2024, cu propunerea unor măsuri de redresare a situației financiare.
În toamnă lui 2024, compania a notificat de asemenea Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) că va disponibiliza 300 de angajați, din total de 1.855 pe care îi avea atunci în fabricile din Bistrița și Prundu Bârgăului.
Potrivit datelor comunicate atunci de către Maria Roman, consilier în cadrul AJOFM Bistrița-Năsăud, compania RAAL Bistrița, confruntată cu lipsa comenzilor, renunța la 300 de angajați în trei etape.
Cu o tradiție de 40 de ani în domeniul producției de schimbătoare de căldură și privatizat în 1995, grupul RAAL a avut în 2025 afaceri de 242,7 milioane lei.
Printre clienții grupului se numără John Deere, Class, Samsung.




















