6,5 milioane euro investiție pentru prima rețea de stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat în România

Zece stații de alimentare cu gaz natural comprimat au fost deschise pe coridorul Arad – Constanța, unul dintre cele mai tranzitate trasee rutiere din România, ȋn urma unei investiții de 6,5 milioane de euro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
6,5 milioane euro investiție pentru prima rețea de stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat în România

Zece stații de alimentare cu gaz natural comprimat au fost deschise pe coridorul Arad – Constanța, unul dintre cele mai tranzitate trasee rutiere din România, ȋn urma unei investiții de 6,5 milioane de euro.

Obiectivul Asociației Gazului Natural pentru Vehicule este să ajungă la cincizeci de stații funcționale, până ȋn 2030, pentru creșterea sustenabilă a transporturilor din România și reducerea poluării în marile aglomerări urbane.

Giganți ai tradingului global de mărfuri, dar și entități locale și de peste Prut vor să construiască terminal de bitum în Portul Constanța în parteneriat cu Oil Terminal CITEȘTE ȘI Giganți ai tradingului global de mărfuri, dar și entități locale și de peste Prut vor să construiască terminal de bitum în Portul Constanța în parteneriat cu Oil Terminal

Cei mai mari jucători din piața transportului comercial, Scania și Iveco, au în oferta lor o gamă de vehicule alimentate cu CNG, atât pentru transportul urban și regional de marfă, cât și pentru transportul frigorific, hooklift, colectarea deșeurilor sau transportul containerelor BDF.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0695 +0.0025+0.05 %
1 USD4.2820 +0.0042+0.10 %
1 GBP5.8441 +0.0052+0.09 %
1 CHF5.4347 -0.0040-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite