Acționarii Volkswagen Group discută săptămâna viitoare situația șefului Audi, cercetat penal de procurori în dosarul emisiilor

Acționarii Volkswagen Group discută săptămâna viitoare situația șefului Audi, cercetat penal de procurori în dosarul emisiilor
scris 14 iun 2018

Șefii Volkswagen Group vor discuta săptămâna viitoare situația în care se află CEO-ul Audi, Rupert Stadler, după ce procurorii germani care fac investigații în dosarul testelor de emisii au anunțat că îl cercetează alături de un alt membru din managementul companiei.

Consiliul de Supervizori al Volkswagen AG va lua în discuție săptămâna viitoare cazul lui Rupert Stadler, CEO Audi AG, ca urmare a faptului că acesta a devenit oficial cercetat penal în dosarul manipulării testelor de emisii. Procurorii au anunțat la începutul săptămânii că șeful Audi este una dintre persoanele din conducerea companiei cercetate pentru fraudă și publicitate falsă, apartamentul său fiind percheziționat. Dosarul are originile în 2015, când Audi a recunoscut că a folosit dispozitive care manipulau testele de emisii.

Explozie de înmatriculări auto: Piața s-a dublat față de 2016 CITEȘTE ȘI Explozie de înmatriculări auto: Piața s-a dublat față de 2016

Surse apropiate de companie au declarat pentru Automotive News că membrii Consiliului de Supervizori, din care fac parte nu doar reprezentanții familiilor Porsche și Piech, care îl susțin pe Stadler, ci și reprezentanți ai sindicatelor, ai guvernului landului Saxonia Inferioară, precum și alți acționari, doresc să afle de la avocații companiei care sunt probele pe care procurorii le au împotriva lui Stadler. Dacă aceste probe conduc către o evidență clară a implicării lui Stadler, este foarte posibil ca familiile Porsche și Piech, principalii acționari ai grupului VW să renunțe la actualul șef al Audi.

Rupert Stadler conduce Audi AG din 2007 și a fost unul din oamenii de încredere al lui Ferdinand Piech, care între timp a rupt relațiile cu restul familiei și le-a vândut acestora toate acțiunile pe care le mai deținea la Porsche SE.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
vw
audi
rupert stadler
porsche