ANPC a intrat cu amenzi în trenurile din zona București și comercianții din Gara de Nord: Întreaga situație trebuie reevaluată. Plecând de la nesimțirea unor cetățeni, până la recepțiile făcute pe genunchi, Se spală vagoane pe hârtie și se sting țigări pe scaune!

ANPC a intrat cu amenzi în trenurile din zona București și comercianții din Gara de Nord: Întreaga situație trebuie reevaluată. Plecând de la nesimțirea unor cetățeni, până la recepțiile făcute pe genunchi, Se spală vagoane pe hârtie și se sting țigări pe scaune!
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 iul 2022

În urma unor reclamații sosite de la consumatori atât la Ministerul Transporturilor, cât și la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), referitoare la condițiile neconforme de deplasare cu trenul, și a discuțiilor pe care conducerile celor două instituții le-au purtat pe această temă, echipe comune de control au efectuat 3 acțiuni de verificarela operatorul economic de transport public persoane SNTFC C.F.R. Călători S.A, la, Gara de Nord, Depoul Grivița, Depoul revizie de vagoane București – Basarab.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”Întreaga situație trebuie reevaluată. Plecând de la nesimțirea unor cetățeni, până la recepțiile făcute pe genunchi, toate trebuie gestionate corect. Se spală vagoane pe hârtie și se sting țigări pe scaune! Punctual trebuie sancționatelucrurile: disciplinar sau poate chiar penal!” – Horia Constantinescu, președintele ANPC, potrivit Ziua de Constanta.

Noi ieftiniri la carburanți. Prețul motorinei a căzut la cel mai redus nivel al ultimelor 3 luni CITEȘTE ȘI Noi ieftiniri la carburanți. Prețul motorinei a căzut la cel mai redus nivel al ultimelor 3 luni

Ca urmare a acestor acțiuni, care vor fi urmate și de verificări ale documentelor și contractelor cu furnizorii de servicii, vor avea loc, în cel mai scurt timp, întâlniri între reprezentanții celor 3 instituții – ANPC, Ministerul Transporturilor și SNTFC C.F.R. Călători S.A – pentru găsirea unor soluții de remediere a deficiențelor constatate, pe termen scurt și pe termen mediu, nefiind vorba despre sancțiuni pecuniare, în acest caz, dat fiind că acestea ar trebui plătite tot de la Bugetul Statului, ci despre măsuri concrete, care vor face parte din strategia de remediere.

 
Dintre cele mai importante nereguli constatate de comisarii ANPC, la locațiile CFR Călători SA, menționăm:

  • Pavimentul din tren neigienizat, tapițeria scaunelor ruptă sau murdară
  • Existența unor coșuri de gunoi murdare
  • Ferestrele vagoanelor aveau geamuri murdare cu depuneri grosiere de praf
  • Existența unor guri de aerisire ruginite, precum și a unor prize lipite cu bandă de hârtie
  • Prezența, în compartimente a unor resturi alimentare sau a gumei de mestecat lipită pe paviment și scaune
  • Igienă necorespunzătoare în zona toaletelor
  • Existența unor resturi menajere îndesate în grilajul sistemului de ventilație
  • Folosirea unor produse de curățat fără elemente de identificare.

 Dat fiind verificările efectuate de comisarii CRPC București-Ilfov în Gara de Nord, aceștia au realizat controalela 15 operatori economici care își desfășoară activitatea în acest loc,pentru a verifica modul în care respectă prevederile legale în domeniu.
 
În urma acestor acțiuni, comisarii de la CRPC București - Ilfov au aplicat amenzi contraveționale în valoare de 136.000 lei.
Totodată, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, pentru 12 operatori economici.

Neregulile constatate la comercianții din Gara de Nord au fost:

  • Comercializarea unor produse alimentare, depozitate la temperatura mediului ambiant, fără a exista un sistem de ventilație sau aer condiționat funcțional
  • Depozitareaapei minerale și a băuturilorrăcoritoare direct pe paviment
  • Utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, cu insecte moarte, acumulări de praf, impurități, atât în interiorul agregatului, cât și pe sistemul de ventilație
  • Lipsa afișării prețurilorîn mod vizibil, într-o formă neechivocă, ușor de citit
  • Neprezentarea autorizațiilor de funcționare
  • Depozitare băuturi direct pe paviment, in interiorul sau in afara unității, la temperatura mediului ambiant.
  • Comercializarea unor produse alimentare preambalate și a unor băuturi, fără a exista sisteme de ventilație sau aparate de aer condiționat, nerespectându-se,astfel, condițiile de depozitare recomandate de producător
  • Existența unui paviment deteriorat, depreciat, neigienizat corespunzător
  • Folosirea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, cu insecte, cu grătare cu vopsea exfoliată și urme de rugina, chedere depreciate și sisteme de ventilație cu acumulări masive de praf, impurități și mucegai
  • Neafișarea prețurilorla toate produsele
  • Folosirea unor aparate vending în vederea  preparării și comercializării  de băuturi calde, aflaate în exterior, la peste 38 grade C, cu apa folosită ca materie prima provenită din sursă proprie.
  • Comercializarea unorproduse alimentarefără elemente de identificare și caracterizare complete
  • Utilizarea unor mașini de gheațăcu urme de rugină și neigenizate corespunzător
  • Comercializarea unor produse cu data limita de consum depașită
  • Nerespectarea regimului de temperatură indicat de producător pentru păstrarea produselor (depozitarea la temperatura mediului ambiant)
  • Utilizarea unor hote, în spațiul de gătit, cu un strat gros de grăsime și praf pe toată suprafața
  • Condiții de igiena precară (vitrine, camere frigorifice, paviment deteriorat, neigienizat corespunzător, cu gândaci și muște).
  • Lipsa graficelor de temperaturăși schimbare a uleiului
  • Folosirea unor autorizatii de punct lucru expirate.
viewscnt
Afla mai multe despre
gara de nord
trenuri
anpc