Cinci proiecte majore de infrastructură trec la Compania Națională de Investiții Rutiere

Autostrada Făgăraș-Brașov, drumul expres Arad-Oradea sau noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse 2 vor fi preluate de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Cinci proiecte majore de infrastructură trec la Compania Națională de Investiții Rutiere

Trnsferul celor cinci proiecte este „un pas important pentru accelerarea implementării” lor, îmbunătățirea controlului costurilor și asigurarea unei strategii integrate de dezvoltare.

FOTO Mari proiecte de investiții anunțate în București, după adoptarea bugetului CITEȘTE ȘI FOTO Mari proiecte de investiții anunțate în București, după adoptarea bugetului

CNIR informează, marți, că preia patru proiecte de drumuri de mare viteză și noul pod peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse, transferul acestor obiective strategice fiind în corelare cu prevederile OUG 55/2016 și, în același timp, necesar pentru accelerarea și finalizarea licitațiilor, corelarea cu proiectele deja în implementare la CNIR și devansarea termenelor pentru începerea lucrărilor, scrie News.ro.

Potrivit sursei citate, cele cinci proiecte majore însumează aproximativ 300 de kilometri de autostradă și drumuri expres, fiind vorba despre autostrada București-Alexandria, noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse 2, drumul expres Arad-Oradea, autostrada Făgăraș-Brașov și autostrada „alternativa Techirghiol”.

Preluarea autostrăzii București-Alexandria va impulsiona proiectul atât de necesar pentru reducerea accidentelor și a aglomerației de pe DN 6, un alt „drum al morții”, cât și pentru corelarea A6 cu drumul de mare viteză București-Giurgiu, acum în etapa realizării studiului de fezabilitate la CNIR. 

„Sunt obiective care vor deservi un bazin semnificativ de populație, inclusiv transporturile de marfă și vor aduce noi investiții în sudul țării”, precizează sursa citată.

Ritm alert cu metroul spre Aeroportul Otopeni VIDEO CITEȘTE ȘI Ritm alert cu metroul spre Aeroportul Otopeni VIDEO

În privința noului pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse 2, CNIR precizează că este nevoie de un pod modern, la standarde europene pe principala rută de transport între România și Bulgaria și una dintre cele mai aglomerate în sezonul estival, o conexiune strategică între București, Sofia și Atena, capitale europene încă nelegate prin drumuri de mare viteză. 

„Și acest obiectiv va fi derulat în deplină sincronizare cu viitoarele autostrăzi București-Giurgiu și București-Alexandria, iar pentru etapa de execuție se poate avea în vedere și o analiză a finanțării prin parteneriat public-privat”, menționează aceeași sursă. 

Drumul expres Arad-Oradea este un proiect strategic, parte a coridorului de transport Via Carpathia, care a dovedit implicarea și contribuția esențială a autorităților locale în pregătirea solidă a investiției.

”Obiectivul pe care îl dorim este să reușim începerea lucrărilor încă din acest an. Vom avea nu doar o legătură modernă între cele două municipii sau între Autostrăzile A1 și A3, ci una între nordul și sudul Europei, de la Marea Baltică la Marea Neagră și Mediterană”, arată CNIR.

EXCLUSIV FOTO Gică Popescu vinde gigantului britanic M Core centrul comercial dezvoltat în Hunedoara CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Gică Popescu vinde gigantului britanic M Core centrul comercial dezvoltat în Hunedoara

Pentru autostrada Făgăraș-Brașov, segment al A13, CNIR va asigura finalizarea rapidă a documentației, baze solide și costuri justificate în etapa de execuție, precum și realizarea efectului de coridor, precum și corelarea cu alte obiective de infrastructură majoră din zona Brașovului, respectiv perspectivele de dezvoltare spre Ploiești și Bacău.

„Portul Constanța și stațiunile de pe Litoral sunt componente importante care susțin economia națională. Prin realizarea «Autostrăzii Litoralului» - alternativa Techirghiol, asigurăm o infrastructură modernă, pentru timp redus de deplasare, siguranță în trafic și încurajarea unor noi investiții”, explică aceeași sursă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2391 +0.0052+0.10 %
1 USD4.5710 +0.0126+0.28 %
1 GBP6.0505 +0.0127+0.21 %
1 CHF5.6731 -0.0073-0.13 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite