Continuă protestul taximetriștilor

Continuă protestul taximetriștilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 feb 2024

Protestul taximetriștilor membri ai Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) continuă marți, în Piața Constituției, fiind așteptată participarea a 1.800 de mașini.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Taximetriștii solicită emiterea, în regim de urgență, a unei Ordonanțe de modificare a Legii 204/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, scrie Agerpres.

Șeful Renault: Viteza va fi hiper-importantă. Recunoaște că îi presează pe salariați CITEȘTE ȘI Șeful Renault: Viteza va fi hiper-importantă. Recunoaște că îi presează pe salariați

Protestul este programat de luni până miercuri, iar președintele organizației, Remus Nedelcu, a declarat că taximetriști membri ai Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) vor intra în greva foamei dacă nu le sunt soluționate revendicările după cele trei zile de protest. Potrivit acestuia, în cursul zile de luni, taximetriștii nu au reușit să ia legătura de reprezentanții Guvernului.

"Avem trei zile de protest. Dacă în aceste trei zile nu se rezolvă nimic, colegii noștri din toată țara au de gând să facă greva foamei la Guvern și la fiecare prefectură de județ, la nivel național, ca să audă o Europă întreagă că la noi nu se vrea reglementarea, așa cum s-a întâmplat în majoritatea țărilor din Europa...Așteptăm să ne cheme cineva, să stăm de vorbă, să spunem oamenilor noștri din toată țara că se va reglementa acest OG 49 (OUG 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto - n. r.). Sperăm să rezolve", a spus Remus Nedelcu.

Conform unui comunicat al Confederației Sindicale Naționale Meridian, acțiunea are ca scop atragerea atenției Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele șapte luni, în încercarea de a modifica Legea 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ.

Principalele revendicări ale taximetriștilor vizează: limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calității vieții și aerului; eliminarea posibilității de emitere a copiei conforme pentru auto deținute de operatori cu contract de comodat sau închiriere și ridicarea pragului de autorizare la vechimea mașinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani; interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale și aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conțină datele de identificare ale operatorului; eliminarea "tarifului dinamic" potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenței cu privire la practicile înșelătoare; respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor și comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxi
protest