Dacia Sandero a pierdut pentru moment lupta cu Model Y de la Tesla

Dacia Sandero a pierdut pentru moment lupta cu Model Y de la Tesla
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 20 iul 2023

Modelul Sandero, vândut de Dacia, a pierdut pentru moment lupta cu Model Y de la Tesla, pe piața europeană, unde ambele se luptă pentru titlul de cel mai vândut automobil.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Luna iunie a adus un nou val de mașini electrice înmatriculate pe piețele europene, în special pe cele cinci mari piețe, astfel că Tesla Model Y a înregistrat un volum important, aproape 30.000 de autoturisme, mai mult decât dublu față de anul trecut. În același timp, Dacia Sandero pare că a intrat într-un ușor declin în luna a șasea, astfel că datele preliminare, publicate de Data Force, arată un volum de 11.174 de unități pentru modelul românesc, cu circa 1.600 mai puține decât în urmă cu un an.

În aceste condiții, Tesla Model Y trece pe primul loc după primele șase luni ale anului, cu un volum total de 125.144 de autoturisme înmatriculate, în timp ce Sandero trece pe locul al doilea, cu 118.883 unități, având o creștere pe acest interval de 26%, comparativ cu anul anterior.

Cifrele nu sunt complete, ele cuprind cea mai mare parte a înmatriculărilor pe piețele din Europa, astfel că situația s-ar putea schimba, dacă vor fi incluse toate țările europene.

Este ușor de observat în același timp că vârfurile de creștere ale Tesla se regăsesc în lunile în care are raportările trimestriale, în 2023 ele suprapunându-se cu momentele de reducere a prețurilor, semn că americanii sunt interesați de atingerea țintelor de vânzări, în detrimentul profitului.

România, creștere puternică a vânzărilor diesel. Europa a atins un nivel record al cotei mașinilor electrice CITEȘTE ȘI România, creștere puternică a vânzărilor diesel. Europa a atins un nivel record al cotei mașinilor electrice

Pe locurile următoare în clasamentul acestui an se găsesc VW T-Roc, care începe să se contureze drept cel mai vândut SUV din Europa, Opel Corsa, Peugeot 208, Renault Clio, Toyota Yaris Cross, VW Tiguan, VW Golf, unul dintre puținele modele cu scădere în acest an, și Dacia Duster, care prinde astfel Top 10, cu 82.813 unități și o creștere de aproape 20%.

O surpriză plăcută în luna iunie a fost celălalt SUV produs în România, Ford Puma, care s-a clasat în luna a șasea pe locul 10, cu 16.188 unități, în creștere masivă, peste 80%, față de anul trecut, când uzina de la Craiova era nevoită să trimită oameni în concediu, din cauza crizei de semiconductori.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia sandero
dacia duster
ford puma
vânzări auto europa
inmatriculari ue
vanzari sandero