„Pentru a menține competitivitatea și a adapta activitatea în funcție de evoluția volumelor de fabricat, Automobile Dacia a lansat la începutul acestui an un plan de plecări voluntare”, au spus pentru Profit.ro reprezentanții Dacia, confirmând astfel informațiile anterioare referitoare la plecările voluntare și numărul total al celor care pleacă în acest an din uzină, avansat de sindicate.
„Acesta a reprezentat o măsură proactivă, menită să ofere salariaților oportunitatea unei tranziții cu protecție socială, în timp ce organizația își adaptează resursele pentru a răspunde noului volum de activitate.
A fost o abordare responsabilă, cu respectarea legislației în vigoare, utilizată și în trecut. Planul a fost deja încheiat”.
Fără să prezinte cifre exacte, Mihai Bordeanu, director Dacia România, a explicat pentru Profit.ro anterior că numărul celor care vor pleca în 2026 prin acest program va fi mai mic decât cel din 2025.
„Anul trecut au fost până în 500 de persoane, acum vorbim de mai puține. Deci sub 500 vor fi în acest an”, a spus acum Mihai Bordeanu, pentru Profit.ro.
El a spus că scăderea producției are legătură cu cererea. „E o reajustare practic a producției, noi am lucrat și în trei schimburi destul de mult.
Acum va trebui să vedem în funcție de cerere. Nu trebuie să comitem tot anul, adică nu mai suntem în epoca în care puteam să spunem în ianuarie că o să avem o producție de 325.000. Vom vedea, după cum arată cifrele acum, producția de anul asta n-o să fie foarte diferită de cea de anul trecut, deci suntem în marjă”.
Compania transmite la rândul său că, pe lângă aceste plecări, a mai fost o categorie de angajați care părăsesc compania.
„De asemenea, de la finalul anului 2025 și începutul anului 2026, am avut încetări de drept ale unor contracte cu perioada determinată (expirare la termen).
Ținând cont de vizibilitatea pe care o avem în ceea ce privește nivelul de activitate, aceste contracte nu au fost reînnoite.
Acțiunile citate mai sus au implicat plecarea din companie a unui număr de aproximativ 1.200 de persoane”, concluzionează reprezentanții Dacia, confirmând astfel numărul avansat de sindicaliști.
„Când infrastructura, taxele și decizia politică alungă investițiile”, au transmis reprezentanții Sindicatului Autoturisme Dacia, care încearcă să sublinieze că pierderea proiectului Dacia Striker și a viitoarei mașini electrice sunt direct influențate de faptul că România nu are o infrastructură suficient dezvoltată, de recentele decizii politice și economice ale guvernului, care au adus inclusiv o lipsă de predictibilitate a legislației.
„Deciziile recente ale Grupului Renault încep să se vadă tot mai clar în economia locală. Modelul Dacia Striker va fi produs în Turcia, iar noul model electric din segmentul A va fi fabricat în Slovenia, nu la Mioveni” spune cei de la SAD. „Motivele sunt cunoscute: infrastructura întârziată – inclusiv Autostrada Pitești–Sibiu, costurile ridicate ale energiei, instabilitatea fiscală și politică, dar și programele economice impredictibile. Toate acestea contribuie la scăderea atractivității României pentru investiții”.
Sindicaliștii au mai atras atenția și asupra faptului că aceste decizii luate de Renault au efect asupra forței de muncă din uzina Dacia și asupra economiei locale din județul Argeș. „Impactul asupra județului Argeș poate fi major. Uzina Dacia asigură aproximativ 10.000 de locuri de muncă direct și susține zeci de mii indirect, prin firmele furnizoare. Orice scădere a producției la Mioveni se transmite în lanț în întreaga economie locală.
Anul 2026 marchează, după 22 de ani, o perioadă de reducere a producției și de concediere a aproximativ 1200 de angajați, pe fondul scăderii cererii și al accelerării proceselor de robotizare și automatizare”, susțin cei de la SAD.
Sindicatele reamintesc faptul că „peste 90% din producția uzinei de la Mioveni este destinată exportului, iar pierderea unor modele fabricate aici poate avea efecte serioase asupra economiei locale și naționale. Industria auto funcționează pe planificare pe termen lung.
De aceea, stabilitatea fiscală, infrastructura modernă și predictibilitatea economică sunt esențiale pentru ca investițiile să rămână în România. Dacia Mioveni rămâne principalul angajator și unul dintre cei mai importanți exportatori ai județului Argeș. Este esențial ca această platformă industrială strategică să fie susținută prin politici responsabile, pentru a rămâne un pilon al economiei locale”.
Reprezentanții Renault Group au declarat săptămâna aceasta că uzina Dacia din Mioveni „este puțin în urmă cu competitivitatea” în comparație cu alte uzine Renault Group, dar că decizia de alocare a proiectului Striker uzinei din Bursa, Turcia, are legătură cu strategia internațională a grupului.

















