FOTO Audi A1 - primele informații și fotografii cu noua generație

FOTO Audi A1 - primele informații și fotografii cu noua generație
scris 21 iun 2018

Singurul automobil premium din clasa B, subcompactă, Audi A1, are din acest moment o nouă generație, care aduce o serie de noutăți pentru marcă și pentru grupul din care face parte.

Lansarea noii generații Audi A1, deși umbrită de dosarul penal în care este implicat CEO-ul Rupert Stadler, aduce câteva noutăți pentru marcă și pentru model, esențiale în trendul actual al pieței. În primul rând, modelul nu va mai avea motoare diesel, fiidn primul model al mărcii și chiar din grup care nu are și nu preconizează să mai vândă de-acum înainte astfel de motoare. În al doilea rând, A1 va avea doar caroserie cu 5 uși, renunțând definitiv la versiunile cu 3 uși (2 plus hayon), care sunt tot mai puțin căutate de public.

Revenind la motoare, noua generație A1 va avea doar motoare TFSI, benzină, de la 1.0 litri, la 2.0 litri, botezate acum după noul sistem al mărcii, respectiv 25 TFSI (95 CP), 35 TFSI (116 CP), și 40 TFSI (200 CP). Nu va exista, cel puțin cu aceste motoare, o tracțiune integrală quattro, iar cutiile vor fi manuale și automate, cu șase și șapte trepte. Vârful de gamă va beneficia de cutia S Tronic.

FOTO Audi A1 - primele informații și fotografii cu noua generație

Dimensiunile noii generații au crescut ușor, cu lungimea de 4,03 metri, care depășește astfel pragul de 4 metri, 1,74 metri lățime și 1,41 metri înălțime. Cifrele sunt comparabile cu cele ale modelelor cu care împarte platforma, VW Polo, Seat Ibiza și Skoda Fabia, care sunt, într-o oarecare măsură, și competitoare pe piețele pe care sunt oferite. Portbagajul lui A1 are acum 335 litri, cu 65 de litri mai mult decât prima generație, volumul total, după rabatarea scaunelor fiind de 1090 litri.

VIDEO Uber lansează o versiune simplificată a aplicației CITEȘTE ȘI VIDEO Uber lansează o versiune simplificată a aplicației

La interior, calitatea a fost rafinată, după cum arată informațiile și fotografiile, fiind prezente și display-urile care au devenit un must în indsutrie. Pentru versiunile inferioare va fi oferit un ecran de 8.8 inci, iar pentru varianta de top acesta va avea 10,1 inci. Conexiuni Apple CarPlay și Android Auto vor fi standard doar pentru versiunile superioare. De asemenea, cadranele de bord au devenit acum digitale, ca pe toaă gama Audi. Charger wireless, sistem audi Bang & Olufsen, infotainment cu Google Earth și altele vor fi disponibile opțional.

La nivel de asistență, vor fi prezente sistemele cunoscute, precum Lane Departure Warning, Adaptive Cruise Control.

Prețul anunțat pentru piața din Germania, prima care va avea acces la acest model, va începe de la aproxiamtiv 20.000 de euro. Mașina va debuta pe piață luna viitoare, urmând să fie lansate treptat pe piețele europene.

FOTO Audi A1 - primele informații și fotografii cu noua generație

FOTO Audi A1 - primele informații și fotografii cu noua generație

viewscnt
Afla mai multe despre
audi
a1
diesel
tfsi