FOTO Noi fotografii-spion cu Dacia Duster 3 confirmă designul similar cu Bigster

FOTO Noi fotografii-spion cu Dacia Duster 3 confirmă designul similar cu Bigster
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 31 mar 2023

Un nou set de fotografii spion cu viitorul Dacia Duster 3 au apărut în spațiul public, fiind normale pentru intervalul de timp rămas până la debutul public al noului model. După fotografiile realizate în România, noile poze au fost făcute în Spania, în timpul testelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Dacia Duster 3 se pregătește de lansarea oficială, momentul fiind confirmat deja de reprezentanții companiei pentru finalul acestui an. Având în vedere că sunt șase aproape zero ca Duster 3 să apară la un salon auto, cel mai probabil mașina va fi prezentată publicului într-un set de fotografii oficiale, urmând ca debutul în showroom-uri să aibă loc în primăvara lui 2024, conform planului.

VIDEO ANUNȚ De azi, aplicația Google Maps arată unde se află mijloacele STB, în timp real CITEȘTE ȘI VIDEO ANUNȚ De azi, aplicația Google Maps arată unde se află mijloacele STB, în timp real

Până atunci, inginerii Renault și Dacia fac ultimele teste cu a treia generație a SUV-ului care va fi construit și de această dată la Mioveni. Mai multe imagini cu Dacia Duster 3 camuflat, de data aceasta un pic mai bine decât mașina surprinsă în România, au fost publicate de motor.es, fotografiile fiind realizate, cel mai probabil, chiar de jurnaliști. Și acum este evidentă prezența detaliilor pe care le-am putut vedea pe conceptul Bigster, un prototip care a avut la bază chiar modelul Duster 3, ce urmează a fi lansat.

Dacă facem o comparație cu fotografiile publicate de AutoWeek din Olanda, imagini pe baza cărorora Renault a înregistrat patentul designului pentru viitorul model, putem observa cât de mare este asemănarea cu mașina suprinsă în teste și, mai ales, cât de mare este asemănarea cu conceptul Bigster. De altfel, șefii Dacia și designerii mărcii au confirmat în mai multe rânduri că versiunea de serie va prelua peste 90% din elementele de design de pe concept.

FOTO & VIDEO Premieră mondială: Lamborghini a dezvăluit noul model Revuelto, primul plug-in hybrid al mărcii, cu o putere de peste 1.000 CP CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Premieră mondială: Lamborghini a dezvăluit noul model Revuelto, primul plug-in hybrid al mărcii, cu o putere de peste 1.000 CP

Vom avea așadar noua grilă, pe care se află logoul format din literele D și C stilizare, vom avea protecțiile negre ale pasajelor roților, cu un contur rectangular, vom avea priza de aer devenită trdițională pentru Duster, între aripile față și portiere, dar la fel vor fi prezente stopurile în formă de Y orizontal, care vor urma conturul colțurilor și vor fi decupate la interior.

Față de conceptul Bigster, cea mai importantă deosebire este lungimea, aproximativ 4,35 metri față de circa 4,60 metri, o diferență care poate fi obervată foarte bine în zona portierelor spate și a geamului lateral din zona portbagajului. Acesta va avea o suprafață suplimentară la Bigster care va puteaa fi deschisă de pasagerii de pe rândul al treilea de scaune. În același timp, linia oblică ce pleacă din linia orizontală a geamurilor către portbagaj are un punct de pornire mai în față, chiar din dreptul montantului C, față de Bigster, la care pornește abia după portieră. Nu în ultimul rând, înclinația hayonului pare a fi mai mare la Duster, comparativ cu Bigster, deși ar putea să fie doar o chestiune de unghiuri de fotografiere.

FOTO & VIDEO Premieră mondială: Lamborghini a dezvăluit noul model Revuelto, primul plug-in hybrid al mărcii, cu o putere de peste 1.000 CP CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Premieră mondială: Lamborghini a dezvăluit noul model Revuelto, primul plug-in hybrid al mărcii, cu o putere de peste 1.000 CP

Dacia Duster 3 a fost dezvoltat pe noua platformă CMF-B simplificată, pe care sunt produse și Sandero, Jogger și Logan. Printre noutățile modelului se numără dispariția motoarelor diesel și a tracțiunii integrale bazate pe cardan. Motorizările nu sunt cunoscute deocamdată, dar sunt așteptate unele noutăți interesante față de Jogger, de exemplu un hibrid cu o cilindree mai mare. Având în vedere faptul că Duster 3 nu va apuca anul 2035, când vor deveni obligatorii motorizările electrice, modelul nu va primi pe parcursul vieții o propulsie 100% electrică. Un motor electric este însă soluția pentru propulsia 4x4, care se regăsește pe motorizarea hibrid și care, dacă va fi amplasaat pe puntea spate, va asigura tracțiune pe toate cele patru roți, la nevoie.

FOTO Noi fotografii-spion cu Dacia Duster 3 confirmă designul similar cu Bigster

FOTO Noi fotografii-spion cu Dacia Duster 3 confirmă designul similar cu Bigster

FOTO Noi fotografii-spion cu Dacia Duster 3 confirmă designul similar cu Bigster

SURSA FOTO: Motor.es & Autoweek

FOTO Noi fotografii-spion cu Dacia Duster 3 confirmă designul similar cu Bigster

FOTO Noi fotografii-spion cu Dacia Duster 3 confirmă designul similar cu Bigster

FOTO Noi fotografii-spion cu Dacia Duster 3 confirmă designul similar cu Bigster

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia duster 3
foto spion duster 3
bigster
lansare duster 3