GRAFIC Dacia își revine în Franța, după o lună de declin, și se apropie de 10% din piață

GRAFIC Dacia își revine în Franța, după o lună de declin, și se apropie de 10% din piață
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 2 aug 2023

Marca Dacia a trecut cu bine printr-un episod de scădere pe piața auto din Franța, unde în luna iunie înregistra un ușor declin. În iulie, Dacia a cunoscut din nou o creștere foarte bună și și-a consolidat cota de piață, dar, aparent paradoxal, tendința este din păcate una de scădere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacia a avut în luna iulie o cotă de piață foarte mare, în Franța, cu 9,1%, cu 2,6 puncte procentuale peste rivalii de la Citroen și tot mai aproape de pragul de 10%, pe care l-a depășit doar în aprilie. Volumul înmatriculat în luna a șaptea a fost de 11.695 de autoturisme, cu 24% mai multe decât în urmă cu un an. Explicația acestei creșteri vine din baza de raportare, adică luna iulie 2022, care a fost una mult mai slabă. În același timp, fluxul de livrări ale comenzilor existente ar putea să influențeze ritmul livrărilor și, respectiv, înmatriculărilor.

TABEL Săptămâna scumpirilor. Benzina și motorina standard au sărit de 7 lei în mai multe stații din capitală. Prețuri mai mari cu 40 bani/l decât la începutul verii CITEȘTE ȘI TABEL Săptămâna scumpirilor. Benzina și motorina standard au sărit de 7 lei în mai multe stații din capitală. Prețuri mai mari cu 40 bani/l decât la începutul verii

De altfel, volumul Dacia din iulie a fost în scădere puternică față de cel din iunie (15.460 autoturisme), când marca înregistra o scădere de 10 procente față de anul anterior. Din acest motiv putem spune că tendința vânzărilor Dacia pe această piață este una în ușoară scădere, influențată atât de sezonalitate, cât și de scăderea cererii de autoturisme, la modelul general.

Practic, de la începutul anului, luna iulie este a doua cea mai slabă, după ianuarie, care încă se mai afla sub impactul crizei de semiconductori, având și un număr de zile lucrătoare mai mic. Ulterior (vezi grafic), vânzările Dacia din Franța au crescut până la maximul înregistrat în iunie, exact luna de declin.

GRAFIC Dacia își revine în Franța, după o lună de declin, și se apropie de 10% din piață

Și marca Renault a performat în iulie, cu un volum total livrat de 20.462 de autoturisme, cu 35,1% mai multe decât în luna similară din 2022, astfel că grupul Renault și-a consolidat cota de piață la 25,2% și s-a apropiat de Stellantis (25,9%), care vinde nu mai puțin de nouă mărci de autoturisme pe piața franceză. Dintre acestea, cele două mărci de volum, Citroen și Peugeot, au încheiat luna pe minus, astfel că înmatriculările Stellantis au fost cu 7 procente sub cele din 2022.

Pe ansamblul pieței, înmatriculările de autoturisme din Franța au crescut cu 20% în iulie, la 128.946 autoturisme, respectiv la 158.717 unități, dacă luăm în considerare și LCV-urile. Volumul este însă cu mult mai mic decât cel din luna anterioară (190.847 autoturisme, 233.547 vehicule în total), ca efect al concediilor.

Șeful Stellantis a dezvăluit cât mai este prețul de producție al unei mașini electrice accesibile CITEȘTE ȘI Șeful Stellantis a dezvăluit cât mai este prețul de producție al unei mașini electrice accesibile

După șapte luni, marca Dacia are un volum total de 92.258 de autoturisme înmatriculate, cu 24,5% mai multe decât anul trecut și cu o cotă de piață de 9,1%, fiind practic a treia marcă auto, după Renault (16,2% cotă) și Peugeot (14,7%). Groupe Renault are 258.797 autoturisme înmatriculate, o cotă de 25,4%, cu 3,5 puncte sub Stelantis, liderul pieței auto locale.

Dacia Sandero își menține fără probleme locul 3 în clasamentul celor mai vândute automobile din Franța, cu 40.613 unități înmatriculate, aproape jumătate din vânzările Dacia, respectiv 4% cotă de piață. Dacia Duster se află și el în Top 10, pe locul 8, cu 19.989 unități și cotă de piață 2%.

Dacia Spring, Dacia Jogger și Ford Puma se află pe locurile 15, 18 și 19. Modelul electric al Dacia a pierdut poziția de lider pe segmentul său (17.210 unități), deoarece Tesla Model Y a urcat în clasament cu 19.372 unități, intrând în top 10 al clasamentului general.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia vanzari franta
dacia inmatriculari
sandero
spring