În criză, British Airways se gândește să își vândă chiar sediul central după trecerea la munca de acasă

În criză, British Airways se gândește să își vândă chiar sediul central după trecerea la munca de acasă
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 mar 2021

Compania aeriană British Airways a anunțat vineri că analizează posibilitatea vânzării clădirii care găzduiește sediul său central, în condițiile în care trecerea la munca de acasă în perioada pandemiei a redus nevoia unor spații de birouri atât de mari, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Posibila vânzare a complexului de clădiri Waterside, amplasat în apropierea aeroportului Heathrow, care adăpostește și sediul central al IAG, firma mamă a British Airways, ar putea consolida situația financiară a companiei aeriene, care a fost afectată de criza COVID-19. Clădirea a fost terminată în 1998 și a costat 200 de milioane de lire sterline (279 milioane de dolari), scrie Agerpres.

Învață de la traderi cu experiență prin Vestor CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor

Viitorul pe termen lung al clădirii Waterside era oricum pus sub semnul întrebării, având în vedere că va trebui demolată dacă proiectul privind extinderea aeroportului Heathrow va demara.

Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți CITEȘTE ȘI Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți

Trecerea la munca de acasă de-a lungul ultimului an a determinat deja unele dintre cele mai mari companii din Marea Britanie să își modifice strategiile cu privire la spațiile de birouri. Astfel, grupul bancar Lloyds a anunțat că își va reduse spațiile de birouri cu 20% pe parcursul următorilor trei ani, iar rivalul HSBC mizează pe o reducere de 40%.

Într-un comunicat de presă, British Airways a informat că multora din angajații săi le place să lucreze de acasă, iar în viitor va adopta un regim flexibil de lucru de acasă și de la birou. "Ne-am restructurat afacerile pentru a ieși din criză și acum ne gândim dacă mai avem nevoie de un sediu central atât de mare", a informat un purtător de cuvânt de la BA.

Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor cibernetice CITEȘTE ȘI Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor cibernetice

Pentru a supraviețui pandemiei, British Airways a redus masiv costurile în 2020, renunțând la peste 10.000 de angajați. În prezent, BA are aproximativ 30.000 de angajați, din care majoritatea nu lucrează în birou, ci sunt piloți, personal însoțitor, ingineri și personal din cadrul aeroporturilor.

Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta! CITEȘTE ȘI Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta!

La finele anului trecut, British Airways a încercat să strângă bani inclusiv din vânzarea mai multor mii de obiecte din inventar, de la cărucioare pentru băuturi și veselă destinată pasagerilor de la clasa business până la papuci și prosoape. Anterior, British Airways a scos la licitație o parte din operele de artă din birourile sale, inclusiv o lucrare a lui Bridget Riley în valoare de peste un milion de lire sterline. 

viewscnt
Afla mai multe despre
british airways
sediu central
munca de acasa