Judecătorii din Berlin au interzis Tesla să defrișeze terenul viitoarei fabrici

Judecătorii din Berlin au interzis Tesla să defrișeze terenul viitoarei fabrici
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 18 feb 2020

Un tribunal din Germania a decis să oprească lucrările de defrișare începute de Tesla pentru viitoarea fabrică de mașini și baterii din apropiere de Berlin.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acțiunile ecologiștilor din Germania au avut succes în cele din urmă și au condus la obținerea în instanță a unui ordin de interdicție pentru Tesla, care începuse deja să pregătească terenul. Autoritățile de mediu își dăduseră acordul pentru defrișarea terenului, deși compania americană nu are încă autorizație de construire pentru noua fabrică.

Tesla a anunțat în luna noiembrie că va investi în Germania, într-o fabrică de mașini și de baterii, fiind deja cumpărat terenul. Locația este în localitatea Grunheide, în landul Brandenburg, la mică distanță de capitala Berlin, pe teritoriul fostei RDG, unde prețul terenurilor este mai mic, iar salariile nu ajung la nivelul celor din vest. Terenul cumpărat de Tesla are 92 de hectare și era acoperit de pădure pe cea mai mare parte a sa. Înainte de a obține autorizația de construire, cei de la Tesla au decis să pregătească terenul, obținând toate avizele. Numai că activiștii de mediu au început să protesteze și au cerut în instanță oprirea defrișărilor.

Ordinul emis de judecători este temporar, ca urmare a unei judecăți pe fond, și vine ca o constatare a faptului că mare parte din defrișări s-au făcut deja, iar până la încheierea procesului pădurea ar fi fost deja tăiată complet. Judecătorii au spus, mai exact, că ar mai fi nevoie de numai trei zile de tăieri, pentur ca operațiunea să fie completă, în timp ce decizia în procesul intentat de ecologiștii de la Grune Liga Brandenburg va fi luată mult mai târziu, ca urmare a termenelor procesuale.

Renault confirmă Dacia electrică, botezată pentru moment Urban City CITEȘTE ȘI Renault confirmă Dacia electrică, botezată pentru moment Urban City

Politicienii germani din partidele aflate la guvernare susțin că procesul în cazul fabricii Tesla ar putea produce daune imaginii Germaniei în fața potențialilor investitori.

Demonstrațiile împotriva uzinei Tesla au fost mult mai ample decât se așteptau politicienii, sute de persoane ieșind în stradă pentru a-și exprima îngrijorarea față de influențele nefaste ale defrișărilor asupra animalelor și resurselor de apă.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla fabrica germania
proces tesla germania
fabrica tesla