Lamborghini anticipează dublarea producției până în 2019, după lansarea unui SUV

Lamborghini anticipează dublarea producției până în 2019, după lansarea unui SUV
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 aug 2016

Producătorul de automobile de lux Lamborghini anticipează o creștere de cel puțin două ori a producției, la 7.000 de vehicule pe an, până în 2019, după lansarea unui nou SUV, chiar dacă se va concentra în continuare pe fabricarea de mașini de lux, a declarat directorul general Stefano Domenicali, citat de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Domenicali a spus marți că Lamborghini intenționează să mențină producția anuală de supermașini la 3.500. În privința SUV-urilor, el anticipează că producția va fi cel puțin la fel de ridicată, în funcție de cerere, scrie News.ro.

Producătorul auto italian este deținut de grupul Volkswagen, prin intermediul diviziei Audi.

Noul SUV va intra la vânzare în 2018 și va avea un preț de pornire de aproximativ 200.000 de dolari.

Domenicali, carea fost numit CEO în februarie, a mai spus că Lamborghini intenționează să extindă rețeaua de dealeri la nivel mondial de la 132 la 160.

Circa 30% dintre dealerii Lamborghini se află în Statele Unite, cea mai mare piață a companiei.

Lamborghini a vândut în 2015 un număr record de 3.245 de vehicule în întreaga lume, dintre care puțin peste 1.000 în SUA.

Românii și-au redus depozitele în bănci în luna iulie. În total, populația are în conturi aproape 35 miliarde euro CITEȘTE ȘI Românii și-au redus depozitele în bănci în luna iulie. În total, populația are în conturi aproape 35 miliarde euro

Lamborghini mărește numărul de angajați cu 500 și dublează capacitatea fabricii din Sant'Agata Bolognese, în cadrul unei investiții de mai multe sute de milioane de euro, anunțată în 2015.

Compania italiană urmează exemplul mai multor productori auto de lux care au intrat pe piața profitabilă a SUV-urilor, între care și divizia Porsche a VW.

Lamborghini are în plan și lansarea unei versiuni hibride a SUV-ului, până în 2020, și ar putea adăuga și un vehicul cu emisii zero.

Domenicali a mai spus că SUV-ul ar putea reprezenta o platformă pentru mașini autonome, dar că astfel de vehicule nu îi vor afecta brandul.

”Când cumperi Lamborghini vrei să conduci…Vorbim despre emoții”, a explicat el.

viewscnt
Afla mai multe despre
lamborghini
suv