LISTA România va inaugura în acest an peste 230 kilometri de autostrăzi și drumuri expres

Până la finalul anului 2026, mai multe tronsoane importante de autostradă și drum expres ar putea fi deschise circulației.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
LISTA România va inaugura în acest an peste 230 kilometri de autostrăzi și drumuri expres

Calendarul depinde în continuare de finanțare, de ritmul lucrărilor și de capacitatea constructorilor de a închide la timp șantierele cu restanțe.

Manager important demisionează după 36 de ani de la Stellantis CITEȘTE ȘI Manager important demisionează după 36 de ani de la Stellantis

Ionuț Ciurea, reprezentant al Asociației Pro Infrastructură, spune că cea mai clară șansă de a fi finalizată o au Centura Bucureștiului A0 și o bună porțiune din Autostrada Moldovei, unde segmentul până la Bacău poate fi inaugurat până la finalul lunii august, iar alte bucăți ar putea urma până la sfârșitul anului.

Conform documentului de lucru al Ministerului Transporturilor intrat în posesia News.ro, până la finalul anului 2026 urmează a fi finalizate 15 porțiuni de autostradă și drumuri expres care însumează 233,59 de km de drum, un record pentru întreaga istorie a transportului din România.

Autostrada Moldovei

  1. Autostrada Focșani - Bacău, Lot 3 (Răcăciuni - Bacău) - un tronson de 21,52 km.

  2. Autostrada Focșani - Bacău, Lot 2 (Domnești Târg - Răcăciuni). Tronsonul are o lungime de 25,50 km.

  3. Autostrada Bacău - Pașcani, Lot 1 (Bacău/Săucești - Trifești). Tronsonul are 30,3 km.

  4. Autostrada Bacău - Pașcani, Lot 2 (Trifești - Gherăești). Lungimea este de 18,99 km.

  5. Autostrada Bacău - Pașcani, Lot 3 (Mircești - Pașcani). Este un tronson de 28,09 km.

Autostrada de Centură București

  1. Autostrada de Centură București, sector Centura Nord, lot 1. Tabelul menționează un tronson de 17,5 km.

  2. Autostrada de Centură Nord București, A0 lot 3. Tronsonul are 8,6 km.

  3. Autostrada de Centură Nord București, A0 lot 4. Lungimea este de 4,47 km.

Autostrada Transilvania

  1. A3 Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea, sector 3A și 3B. Tabelul indică subsecțiunile 3A2 Nădelu - Mihăești și 3B1 Mihăești - Zimbor, cu o lungime totală de 24,58 km.

  2. Lucrări de deviere a traseului pentru subsețiunea 3A2 Nădelu - Mihăești. Obiectivul este de 5,96 km.

  3. A3, sector 3B, subsețiunea 3B2 Zimbor - Poarta Sălajului. Tronsonul are 12,24 km.

  4. Nod Rutier Românași A3 - km 26, sector Poarta Sălajului - Nușfalău.

  5. A3, secțiunea 3C Suplacu de Barcău - Borș, subsecțiunea 3C1 Suplacu de Barcău - Chiribiș. Tronsonul menționează 26,35 km.

Coridorul IV

14. Autostrada Sibiu - Pitești, secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș. Tabelul indică o lungime de 9,86 km.

Drum expres

15. Drum Expres Brăila - Galați. Obiectivul are 10,77 km.

FOTO ANUNȚ Vodafone în România: Astăzi deschidem un nou capitol. Fuziunea cu Telekom Mobile Communications a fost finalizată. Mesajul CEO-ului și al companiei CITEȘTE ȘI FOTO ANUNȚ Vodafone în România: Astăzi deschidem un nou capitol. Fuziunea cu Telekom Mobile Communications a fost finalizată. Mesajul CEO-ului și al companiei

Optimismul autorităților este privit cu reținere de președintele Asociației ProInfrastructură (API), Ionuț Ciurea, care spune că, pentru unele dintre porțiunile despre care vorbesc autoritățile, există riscul să nu fie inaugurate.

"Dacă vorbim de inaugurare, obiectivul este, și este fezabil cu greu, dar este fezabil să se deschidă A7 până la Bacău, la final de august", spune Ciurea. În opinia sa, continuarea spre Săbăoani ar putea fi realizată doar în scenariul optimist de final de an, în timp ce tronsonul Bacău-Pașcani are șanse mai mici să fie gata în 2026 și ar putea aluneca spre primăvara anului viitor.

Reprezentantul API atrage atenția și asupra unui element esențial: finanțarea. "PNRR se termină în august. În PNRR este până la Bacău", explică el, subliniind că după această dată restul lucrărilor vor depinde de alte surse de bani. În lipsa unei soluții rapide, o parte dintre promisiunile făcute pentru 2026 riscă să fie amânate.

Centura Capitalei, cu finalizări parțiale

Autostrada de Centură a Bucureștiului este unul dintre proiectele care pot livra rezultate vizibile până la finalul anului, dar numai pe bucăți. Ciurea spune că lotul 4 este deja finalizat, însă nu poate fi încă folosit în mod normal din cauza blocajelor de pe loturile vecine. În logica infrastructurii rutiere, o porțiune gata construită nu înseamnă automat și o autostradă deschisă, dacă lipsește un pasaj, un nod rutier sau o conexiune funcțională.

El descrie lotul 4 drept "muzeu", o formulare care sugerează că infrastructura există fizic, dar nu este încă integrată în trafic. În același timp, lotul 3, aflat în execuție, întârzie și ține blocată deschiderea completă a ansamblului. În scenariul realist, anumite segmente ale centurii ar putea fi inaugurate la final de august sau în septembrie, iar restul ar putea fi împinse spre final de an.

Aviz pentru Euro digital. Ce este și cum îl vom folosi CITEȘTE ȘI Aviz pentru Euro digital. Ce este și cum îl vom folosi

În cazul lotului 1, Ciurea vorbește despre o posibilă deschidere parțială între DN1A și DN1 la final de vară, cu finalizarea completă spre noiembrie-decembrie. Totuși, spune el, există încă riscuri tehnice și administrative, iar termenul nu poate fi considerat sigur până când ultimele lucrări de conectare nu sunt gata. Proiectul rămâne, astfel, unul dintre cele mai urmărite din zona Bucureștiului, tocmai pentru că are o miză mare pentru traficul de tranzit.

Autostrada Transilvaniei, între șanse și complicații

Și Autostrada Transilvaniei apare în lista proiectelor care ar putea înregistra deschideri până la sfârșitul lui 2026, însă aici gradul de dificultate este mai mare. Ciurea indică două zone principale cu potențial: segmentul Nădășel-Zimbor-Poarta Sălajului și sectorul Suplacu de Barcău-Chiribiș. În ambele cazuri, lucrările sunt complicate de relief, de devieri de traseu și de lucrări care cer timp și o mobilizare constantă.

Pe tronsonul Nădășel-Zimbor-Poarta Sălajului, finalizarea depinde de lucrări dificile preluate de constructorii turci, pe zone unde alunecările de teren au forțat devieri de traseu. Ciurea spune că aceste intervenții pot fi duse la capăt până la finalul anului, dar numai în condițiile în care mobilizarea rămâne foarte bună și nu apar noi blocaje. Dacă scenariul optimist se confirmă, deschiderea ar putea avea loc în noiembrie sau decembrie.

Tronsonul Zimbor-Poarta Sălajului este prezentat drept unul dintre cele mai avansate segmente, cu șanse reale de inaugurare în 2026. Acolo au mai rămas de finalizat doar câteva puncte sensibile, iar dacă ultimele lucrări se închid la timp, lotul ar putea fi dat în circulație înainte de finalul anului. Este, însă, un tip de proiect în care o întârziere de câteva săptămâni poate muta deschiderea dintr-un sezon în altul.

Frânare puternică. A patra lună consecutivă de scăderi la Toyota și cea mai mare din acest an CITEȘTE ȘI Frânare puternică. A patra lună consecutivă de scăderi la Toyota și cea mai mare din acest an

La Suplacu de Barcău-Chiribiș, situația este diferită, dar nu lipsită de optimism. Ciurea spune că acolo constructorul are șanse să finalizeze lucrările până la sfârșitul lui septembrie, deși termenul inițial a fost depășit. Pentru el, ar fi chiar un semnal bun dacă proiectul ar intra în circulație în toamnă, în condițiile în care este vorba despre primul contract major de infrastructură rutieră al constructorului în cauză.

Drumul expres Brăila Galați

"Galați-Brăila a avut termen inițial în 2024. Deci va fi inaugurat cu doi ani de întârziere, drumul", spune Ionuț Ciurea. El adaugă că proiectul a fost împins de probleme tehnice și întârzieri la lucrările de infrastructură, dar că, în scenariul de bază, inaugurarea ar mai putea avea loc până la finalul anului.

Ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani

În ultimii 10 ani, România a avut un ritm oscilant al inaugurărilor de autostrăzi, cu ani foarte slabi și ani record. Dacă în 2023 au fost dați în trafic doar 13,5 kilometri de autostradă, 2024 a marcat un maxim istoric, cu aproape 200 de kilometri inaugurați, iar 2025 a adus încă 146 de kilometri de drumuri de mare viteză. Evoluția arată o accelerare clară în ultimii doi ani, după o perioadă lungă în care avansul a fost mult mai lent.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2409 -0.0029-0.06 %
1 USD4.6023 +0.0013+0.03 %
1 GBP6.0966 +0.0069+0.11 %
1 CHF5.6790 -0.0038-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite