Mașinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate din septembrie

Mașinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate din septembrie
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 aug 2022

Mașinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate din septembrie – anunță Administrația Fondului pentru Mediu, potrivit Rador. Președintele instituției, Laurențiu Neculaescu, a anunțat că programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei și va fi implementat cu sprijinul unităților administrativ-teritoriale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proprietarii de mașini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei. Jumătate din prima de casare va fi suportată din bugetul Fondului pentru Mediu și jumătate din bugetul local – fără a fi condiționată casarea de achiziția unui autovehicul nou.

Salonul Auto de la Geneva - anulat pentru al patrulea an consecutiv CITEȘTE ȘI Salonul Auto de la Geneva - anulat pentru al patrulea an consecutiv

României și-a propus, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ca până în 2026 să scoată din uz un număr de până la 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Pentru acest program vor aplica administrațiile locale, iar în cadrul unei sesiuni de înscriere, se va putea obține finanțare pentru cel mult 100 autovehicule uzate – pentru localitățile cu o populație de până la 1000 de locuitori, sau 50.000 autovehicule uzate, pentru orașele cu o populatie de peste 200.000 de locuitori. Autoritățile din țara noastră susțin înnoirea parcului auto național și prin acordarea de prime de casare prin programele Rabla Clasic și Rabla Plus

viewscnt
Afla mai multe despre
masini
casare