Nissan l-a dat în judecată pe Carlos Ghosn pentru daune produse de "practici corupte de-a lungul anilor"

Nissan l-a dat în judecată pe Carlos Ghosn pentru daune produse de "practici corupte de-a lungul anilor"
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 12 feb 2020

Nissan a anunțat că l-a dat în judecată pe fostul său președinte, Carlos Ghosn, pentru prejudicii în valoare de 10 miliarde yeni (circa 90 milioane euro), cauzate de acuzațiile de fraudă și abuz în serviciu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Constructorul japonez Nissan a anunțat public a deschis o acțiune civilă în instanță împotriva lui Carlos Ghosn, motivată de daunele pe care le implică faptele pentru care este acuzat de procurorii japonezi. „Daunele financiare solicitate de Nissan sunt legate de încălcarea de către Ghosn a îndatoririlor fiduciare ca director de companie și delapidarea resurselor și bunurilor Nissan”, se arată în anunțul oficial. „Acțiunile legale fac parte din politica Nissan de contabilizare a lui Ghosn pentru daunele și pierderile financiare suferite de companie ca rezultat al abaterilor sale”.

Cei de la Nissan mai precizează că au intensificat campania de recuperare a daunelor ca urmare a „zborului ilegal de justiție”. Calculele făcute de șefii Nissan pentru a ajunge la sumele solicitate drept daune acoperă activitatea lui Ghosn pe mai mulți ani:

- Folosirea proprietăților rezidențiale ale companiei fără plata unei chirii, folosirea avioanelor în scop privat, plăți către sora lui și plăți către avocatul propriu în Liban.

- Costuri referitoare la investigațiile interne privind abaterile de care este acuzat.

- Costuri legale și regulatorii apărute în aponia, SUA, Olanda și „alte teritorii”.

Procesul se adaugă, după cum spune Nissan, unui alt proces civil deschis în Insulele Virgine Britanice în 2019, pentru „plăți neautorizate și tranzacții procesate prin entități cu scop special”.

De asemenea, Nissan se află în proces de recuperare a yachtului de lux pe care l-a cumpărat precum și a altor daune și despăgubiri. Compania mai spune că își rezervă dreptul de a merge în instanță pentru „remarci fără suport și defăimătoare”, făcute de Carlos Ghosn după fuga sa, probabil referindu-se la iminența unui faliment al companiei, prezisă de fostul președinte Nissan.

Producția Dacia, în scădere. Modelul Duster, cu 10.000 de unități în minus, în timp ce Ford și-a dublat ritmul la Craiova CITEȘTE ȘI Producția Dacia, în scădere. Modelul Duster, cu 10.000 de unități în minus, în timp ce Ford și-a dublat ritmul la Craiova

Săptămâna trecută, avocații lui Ghosn au dat în judecată Nissan și Mitsubishi pentru încălcarea dreptului muncii în Olanda, prin nerepectarea drepturilor angajatului cu ocazia demiterii lui. Ghosn cere 15 milioane despăgubiri.

Procesul lui Carlos Ghosn din Japonia nu a început încă și ar putea să mai întârzie după ce a fugit de sub control judiciar la sfârșitul anului trecut, părăsind Japonia la bordul unui avion privat, pentru a se refugia în Liban, în propria casă. El este cetățean libanez, francez și brazilian. A fost arestat preventiv în 2018 și a stat în spatele gratiilor pentru mai multe luni, până când a fost eliberat pe cauțiune. Într-o conferință de presă susținută în Liban, Ghosn a acuzat sistemul de justiție din Japonia și a spus că nu ar fi avut parte de un proces corect.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan
carlos ghosn
renault
arestare ghosn
allianta renault nissan mitsubishi