Nissan suspendă producția în toate fabricile din Japonia

Nissan suspendă producția în toate fabricile din Japonia
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 19 oct 2017

Producătorul auto nipon Nissan Motor a anunțat că suspendă producția în toate fabricile din Japonia timp de cel puțin 2 săptămâni, după ce a constatat că vehiculele destinate pieței interne au continuat să fie verificate de tehnicieni neautorizați și după ce a emis un ordin de rechemare pentru 1,2 milioane de mașini care nu au fost inspectate corespunzător.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producția mașinilor destinate exportului nu va fi afectată, scrie Bloomberg.

La începutul lunii, Nissan a rechemat în service 1,21 milioane de vehicule destinate pieței japoneze, produse în perioada octombrie 2014-septembrie 2017, care nu au fost verificate de inpectori certificați. Mașinile urmează să fie supuse unor noi inspecții, proces care va costa grupul nipon circa 25 miliarde yeni (222 milioane dolari).

FOTO Nissan Leaf, prezentat în detaliu, înainte de debutul de la Frankfurt. Are o autonomie de 400 km și funcții de conducere autonomă CITEȘTE ȘI FOTO Nissan Leaf, prezentat în detaliu, înainte de debutul de la Frankfurt. Are o autonomie de 400 km și funcții de conducere autonomă

O anchetă desfășurată ulterior a relevat că unele verificări finale la trei dintre fabricile din Japonia au continuat să fie efectuate de tehnicieni neautorizați, potrivit unui comunicat al Nissan.

Cele trei fabrici au externalizat procedurile de verificare, tehnicienii care s-au ocupat de inspecțiile finale nefiind certificați intern, în conformitate cu cerințele autorităților japoneze.

Vehiculele produse pentru export nu sunt supuse acelorași cerințe, astfel că producția acestora nu este afectată.

Nissan a anunțat că va crește numărul tehnicienilor autorizați să efectueze inspecțiile finale, procesul de verificare finală urmând să fie separat de alte procese. Totodată, compania va rechema pentru reinspecție încă 34.000 de vehicule, care au fost produse între 20 septembrie-18 octombrie 2017, inclusiv pentru piețe din afara Japoniei.

Scandalul verificărilor efectuate de inspectori neautorizați nu este singurul care afectează industria auto din Japonia.

În luna iunie, producătorul de airbaguri Takata, cu fabrici și în România, a solicitat intrarea în faliment, după ce a declanșat cea mai mare rechemare în service la nivelul industriei globale din cauza airbagurilor defecte, care au cauzat cel puțin 17 decese. Anul trecut, Mitsubishi a admis că a falsificat rezultatele testelor de consum în cazul a patru modele vândute în Japonia, inclusiv două comercializate sub marca Nissan.

Luna aceasta, Kobe Steel, al treilea mare producător de oțel din Japonia, a intrat și el în “clubul” falsificatorilor de date, după ce a recunoscut că a livrat produse cu certificate false de calitate către circa 500 de clienți japonezi și străini, inclusiv Nissan, Boeing, Daimler și Airbus.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan
productie
suspendare
tehnicieni neautorizati
verificari
rechemari