Noul CEO al Renault Group - pregătit să fie anunțat. “Alianța Renault Nissan nu a murit! O să o demonstrăm în curând!”

Noul CEO al Renault Group - pregătit să fie anunțat. “Alianța Renault Nissan nu a murit! O să o demonstrăm în curând!”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 15 ian 2020

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat pentru un post TV din Franța că noul CEO al Renault Group, care deține și marca Dacia, va fi anunțat “în câteva zile”. Cel mai probabil, acesta va fi Luca de Meo, fost șef al SEAT.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ministrul Bruno Le Maire, cel care se ocupă, prin intermediul ministerului pe care îl conduce, de participațiile statului francez în companiile private, a făcut mai multe afirmații referitoare la situația Renault, companie în care Franța deține un pachet de 15%. El s-a referit în primul rând la informațiile care vorbeau despre o posibilă intenție a Nissan de a se despărți de francezi și de a destrăma alianța.

Le Maire a spus că sunt afirmații false, lansate cel mai probabil de persoane rău intenționate. “Este foarte multă manipulare” a spus ministrul, adăugând că “sunt făcute pentru a destabiliza grupul”. El mai spune că Alianța dintre Renault și Nissan este în curs de redresare, după ce “a traversat momente dificile”. “Alianța Renault Nissan nu a murit! O să o demonstrăm în curând”, a mai subliniat Le Maire.

BMW reacționează inteligent la scandalul dintre un vatman și un șofer de BMW CITEȘTE ȘI BMW reacționează inteligent la scandalul dintre un vatman și un șofer de BMW

Referitor la numirea unui nou CEO al Renault Group, Bruno Le Maire a precizat că se așteaptă ca anunțul noului șef al companiei să fie făcut “în câteva zile”. El nu a vorbit despre numele vehiculate, însă toate informațiile de până acum converg către Luca de Meo, fost șef al SEAT. Volkswagen Group a confirmat într-un comuniat faptul că de Meo a părăsit funcția de CEO SEAT și că au fost discutate condițiile în care acesta va părăsi compania, fără a da detalii privind locul în care acesta va pleca.

Postul de director general al renault Group este vacant de anul trecut, când Thierry Bolore a fost demis de urgență, fără să existe o motivare oficială a acestui gest. Speculațiile vorbesc despre legături cu Carlos Ghosn, demiterea fiind cerută chiar de partenerii de la Nissan.

Și cei de la Nissan au negat informațiile care vorbeau despre intenții de destrămare a alianței. “Alianța este sursa competitivității Nissan. Prin intermediul alianței, pentru obținerea unei creșteri sustenabile și profitabile, Nissan va căuta să livreze rezultate win-win pentru toți membrii companiei”, a transmis compania japoneză într-un comunicat oficial.

viewscnt
Afla mai multe despre
ceo renault
alianta renault nissan
bruno le maire
luca de meo
carlos ghosn