Podul peste Dunăre de la Brăila, tranzitat în prima săptămână de la inaugurare de aproximativ 50.000 de autovehicule

Podul peste Dunăre de la Brăila, tranzitat în prima săptămână de la inaugurare de aproximativ 50.000 de autovehicule

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Profit.ro
Profit.ro
scris 13 iul 2023

Podul suspendat peste Dunăre a fost tranzitat, într-o săptămână de la inaugurare, de aproximativ 50.000 de autovehicule, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"În medie, au fost în jur de 7.000 de autovehicule pe zi care au tranzitat podul suspendat peste Dunăre, în această primă săptămână de la inaugurare", a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Cristian Pistol a fost numit pentru un mandat de patru ani la conducerea CNAIR CITEȘTE ȘI Cristian Pistol a fost numit pentru un mandat de patru ani la conducerea CNAIR

În perioada 17 iulie - 30 noiembrie, circulația pe podul suspendat peste Dunăre se va închide în timpul nopții, de luni până vineri, pentru finalizarea lucrărilor auxiliare, scrie Agerpres.

"Pentru finalizarea lucrărilor auxiliare la podul suspendat, în perioada 17.07.2023 - 30.11.2023 se va închide traficul pe timpul nopții, de luni până vineri, inclusiv, în intervalul orar 21,00-6,00, exceptând zilele de sărbători legale. Astfel, circulația rutieră pe pasaj va fi permisă de sâmbătă, ora 06,00, până luni, ora 21,00", se arată într-un comunicat al CNAIR.

În perioada închiderii circulației pe timpul nopții, traficul rutier va fi permis doar prin sensurile giratorii amenajate la intersecțiile cu DJ 221B Vădeni (km 1+180) și cu DN 22B (km 4+530) și deviat pe DN 22 către trecere BAC Smârdan - Brăila.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila - cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa și ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră - a fost inaugurat joi, 6 iulie. La ceremonie au participat, printre alții, președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, și comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

Valoarea inițială a proiectului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. - IHI Infrastructure System Co. Ltd. 

viewscnt
Afla mai multe despre
pod braila
masini