Precedent: Curtea Supremă din Danemarca decide - șoferii Uber trebuie să plătească amenzi pentru fiecare cursă

Precedent: Curtea Supremă din Danemarca decide - șoferii Uber trebuie să plătească amenzi pentru fiecare cursă
scris 14 sep 2018

Curtea Supremă din Danemarca a decis în favoarea amendării unor foști șoferi-parteneri ai Uber, acuzați că au încălcat legislația din domeniul taximetriei. Curtea a menținut hotărârile pronunțate anterior în instanțele judiciare inferioare, decizie care deschide calea aplicării unor sancțiuni similare pentru alți peste 1.500 de șoferi.

Patru foști șoferi Uber au fost amendați, anul trecut, cu sume cuprinse între 40.000 de coroane daneze (5.360 euro) și 486.000 de coroane (65.150 euro) pentru că ar fi furnizat servicii de transport cu încălcarea legislației din domeniul taximetriei, potrivit Reuters și Associated Press.

Cea mai mică amendă a fost impusă unui șofer pentru un total de 399 de curse, în cazul celei mai mari sancțiuni fiind vizate 5.427 de curse.

Uber lansează o nouă aplicație. Schimbări pentru șoferii parteneri din România CITEȘTE ȘI Uber lansează o nouă aplicație. Schimbări pentru șoferii parteneri din România

Decizia Curții Supreme stabilește un precedent important și ar putea fi urmată de impunerea de sancțiuni financiare pentru fiecare cursă efectuată de cei peste 1.500 de foști șoferi ai Uber în Danemarca.

Poliția din Copenhaga a anunțat că va analiza verdictul curții și va lua o decizie în cazul celor 1.500 de șoferi săptămâna viitoare.

“Suntem foarte dezamăgiți pentru șoferii implicați, iar prioritatea noastră este să îi sprijinim în această perioadă dificilă, a declarat un purtător de cuvânt al Uber”. Anterior, compania a indicat că va plăti amenzile decise împotriva foștilor șoferi-parteneri, potrivit publicației daneze Berlingske.

Uber s-a retras din Danemarca în 2017, la trei ani de la lansarea serviciilor pe această piață, după ce autoritățile au decis să impună o serie de cerințe suplimentare pentru furnizorii de servicii de transport persoane în regim de taxi, printre care utilizarea obligatorie a aparatelor de taxat.

Compania americană de ridesharing a fost acuzată de concurență neloială și a fost contestată de companiile de taxi, de sindicate, precum și de politicieni.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
uber
danemarca
soferi
amenzi
curtea suprema
verdict