Premieră pe piața auto românească: Ford Puma depășește Sandero și Duster

Premieră pe piața auto românească: Ford Puma depășește Sandero și Duster
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 15 feb 2021

SUV-ul de clasă B construit de Ford la Craiova, Puma, a depășit, pentru prima dată de la lansarea sa, două dintre modelele cu care concurează pe piața internă. Este vorba despre Sandero și Duster, de la Dacia, afectate de schimbările de legislație a emisiilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Datele detaliate privind înmatriculările, transmise de APIA și analizate de Profit.ro, arată că, în luna ianuarie, Ford Puma a reușit să înmatriculeze 237 de unități pe piața românească, clasându-se astfel pe poziția a doua în clasamentul vânzărilor (înmatriculări). Pe primul loc, așa cum se întâmplă încă de la lansarea sa, s-a aflat Dacia Logan, iar pe locul 3 s-a situat un alt model de la Ford, Focus.

eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți CITEȘTE ȘI eMAG Academy, școala care te învață ABC-ul online-ului. Top 10 cei mai studioși cursanți

Dacia Sandero, care de obicei se afla pe locul2, s-a situat abia pe locul 5, cu numai 189 de unități înmatriculate (-80%), modelul produs în Maroc și la Mioveni (Stepway) fiind afectat de schimbarea de generații, inclusiv în stocurile dealerilor. În același timp, Dacia Duster, care și-a disputat cu Sandero, de-a lungul timpului, locurile 2 și 3, s-a situat doar pe locul 9, cu numai 153 de unități (cu 83% mai puține decât anul trecut).

Premieră pe piața auto românească: Ford Puma depășește Sandero și Duster

Marca Dacia, liderul pieței auto din România, a înregistrat un volum total de autoturisme înmatriculate de 914 unități, în ianuarie, cu o scădere de 74,4% față de anul trecut, în timp ce Ford a avut o creștere de 31,3%, situându-se pe locul al doilea în prima lună a anului. Pe locul al treilea, Toyota a avut o creștere de 8 procente.

5 cărți de citit recomandate pentru antreprenori CITEȘTE ȘI 5 cărți de citit recomandate pentru antreprenori

Cele mai multe mărci au încheiat prima lună în scădere, unele mărci, cum este cazul Renault (-80%) sau VW (-65%) înregistrând un declin la fel de mare ca al Dacia.

Premieră pe piața auto românească: Ford Puma depășește Sandero și Duster

FOTO Prima imagine cu a patra generație Skoda Fabia CITEȘTE ȘI FOTO Prima imagine cu a patra generație Skoda Fabia

România a înmatriculat în ianuarie un volum foarte mic de autoturisme, 5.913 unități, un declin de aproape 50% față de ianuarie 2020. Cauzele nu sunt foarte clar elucidate, dar în centrul acestei situații se află schimbările legislative suprapuse: au intrat în vigoare atât standardul de emisii Euro 6d full, cât și țintele de emisii de CO2, în calcul 100%, impuse de Uniunea Europeană constructorilor de automobile pentru flotele vândute. În acest context, dealerii și-au înmatriculat propriile stocuri și i-au încurajat pe cumpărătorii de automobile din decembrie să nu aștepte cele 90 de zile în care și-ar putea înmatricula automobilele, deoarece ar putea să rămână cu ele neînmatriculate.

Creșterea puternică a Kindred Group în 2020, alimentată inclusiv de ascensiunea Unibet și Vlad Cazino în România CITEȘTE ȘI Creșterea puternică a Kindred Group în 2020, alimentată inclusiv de ascensiunea Unibet și Vlad Cazino în România

Ford Puma este al doilea SUV intrat în producție la Craiova, alături de EcoSport, și are prețuri care depășesc modelul concurent, Duster, produs de Dacia. Lansat în urmă cu mai puțin de doi ani, Puma se bucură de un succes important pe piețele din Europa, numărându-se printre cele mai vândute SUV-uri de clasă B de pe continent.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford puma
dacia sandero
dacia duster
inmatriculari romania
piata auto