Primele autobuze electrice de mari dimensiuni vor circula pe străzile din România începând de anul viitor

Primele autobuze electrice de mari dimensiuni vor circula pe străzile din România începând de anul viitor
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 dec 2021

Primele autobuze electrice de mari dimensiuni vor circula începând de anul viitor pe străzile din România, după ce o companie din Turcia a câștigat o licitație în valoare de 35 de milioane de euro, pentru transportul public din Brașov și Timișoara, unde vor fi livrate în total 56 de autobuze e-ATA de 18 metri lungime.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui comunicat al companiei Karsan, contractul a fost semnat în luna august, iar primele 10 vehicule vor fi livrate în România luna viitoare. Acesta este cel mai mare contract de export de autobuze electrice din Turcia, scrie Agerpres.

4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante CITEȘTE ȘI 4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante

"Vehiculele Karsan, care circulă de mai bine de trei ani pe străzile din țara noastră, sunt distribuite în România de către Anadolu Automobil Rom, lider în furnizarea autobuzelor electrice. Cu un număr de 160 de unități livrate, dintre care 65 autobuze electrice Karsan, Anadolu Automobil Rom, în baza contractelor semnate deja, va mai livra anul viitor încă 164 de unități, dintre care 111 produse de compania Karsan", se menționează în comunicat.

Unul dintre autobuzele companiei, cel de 12 metri lungime din seria e-ATA, și-a plimbat vineri primii călători în București, oraș aflat pe harta turneului organizat în Europa, prima oprire fiind România. Lansat în luna septembrie, e-ATA 12 a fost deja testat de către public în mai multe orașe din România printre care Timișoara, Jimbolia, Brașov, Slatina, Sibiu, Piatra Neamț, Focșani și altele.

"Seria e-ATA a fost lansată pe piață pentru a satisface necesarul de autobuze verzi pentru reducerea poluării în marile aglomerări urbane. Cu dimensiuni de 10, 12 și 18 metri lungime, vehiculele din seria e-ATA reprezintă cele mai mari modele de autobuze din gama de produse electrice a companiei Karsan", se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, autobuzele pot fi livrate cu 7 tipuri de baterii, de la 150 kWh la 600 kWh, acestea putând asigura o autonomie de până la 450 de kilometri în condiții reale de conducere. Capacitatea maximă a bateriei poate ajunge până la 300 kWh pentru modelul de 10 metri, 450 kWh pentru modelul de 12 metri și 600 kWh pentru modelul de 18 metri.

De asemenea, motoarele electrice hub, dispuse în rotile modelului e-ATA, asigură o putere maximă de 250 kW la modelele de 10 și 12 metri și un cuplu de 22.000 Nm, ceea ce face ca e-ATA să poată urca fără probleme cele mai abrupte pante. Modelul e-ATA de 12 metri este dotat cu baterii puternice care îi asigură o autonomie de până la 450 km cu o singură încărcare chiar dacă autobuzul este plin cu călători, în condiții de oprire-pornire pe ruta reală și în condiții de vară, cu sistemul de aer condiționat pornit. e-ATA este dotat cu o putere de încărcare de 150 kW prin conexiune la cablu și se poate încărca în funcție de pachetul de baterii într-un interval cuprins între 1 și 4 ore.

"Astfel, este asigurată posibilitatea ca vehiculul să fie utilizat pe parcursul întregii zile, fără a mai fi nevoie ca acesta să fie încărcat. Pe lângă opțiunea de încărcare prin cablu, modelul e-ATA este dotat și cu opțiunea de încărcare rapidă, fără ca șoferul să coboare din vehicul în stații", menționează reprezentanții companiei.

Odată cu lansarea modelului e-ATA, Karsan are posibilitatea să ofere vehicule de transport public 100% electrice de toate dimensiunile, cu lungimi cuprinse între 6 metri și 18 metri. Capacitatea de transport călători este de 90 pentru e-ATA de 10 metri, peste 100 pentru e-ATA de 12 metri iar e-ATA de 18 metri peste 150 de pasageri.

Karsan a lansat primul autobuzul electric autonom, e-Atak, produs în serie, la începutul anului 2021.

Compania Karsan este singurul producător din Europa care oferă o gamă completă de autobuze electrice cu lungimi cuprinse între 6 metri și 18 metri, având o experiență de milioane de km în operare. Autobuzele electrice sunt produse la uzina Hasanaga din orașul Bursa, Turcia, care are o capacitate de producție de aproape 20.000 de vehicule pe an, într-un singur schimb.

Valoarea veniturilor companiei în anul 2020 a depășit 200 de milioane de euro, iar principalele piețe de export sunt Franța, Luxemburg, Portugalia, România, Italia, Germania și America de Nord.

Compania Karsan și-a început activitatea în industria auto în 1966.

viewscnt
Afla mai multe despre
karsan
autobuze electrice