Primul zbor test al unei rachete SpaceX către Stația Spațială Internațională

Primul zbor test al unei rachete SpaceX către Stația Spațială Internațională
scris 22 nov 2018

Primul zbor al unei rachete SpaceX, proiectată să transporte astronauți către Stația Spațială Internațională, va avea loc de la baza Kennedy Space Center din Florida, pe 7 ianuarie, potrivit unui anunț al NASA, citat de Reuters.

Zborul test va fi un moment de referință al Programului Comercial deTransport al Echipajelor (Commercial Crew Program ) al NASA, cae dorește că lanseze oameni în spațiu de pe pământ american pentru prima oară în ultimii aproape zece ani, scrie News.ro.

Amazon a făcut publice datele personale ale unora dintre clienții săi ca urmare a unei erori CITEȘTE ȘI Amazon a făcut publice datele personale ale unora dintre clienții săi ca urmare a unei erori

Nava Crew Dragon a SpaceX, care va transporta în spațiu trei astronauți de pe aceeași platformă de lansare de la care a decolat Apolo 11 cu trei oameni la bord, către Lună, în 1969, va efectua zborul de debut cu ajutorul unei rachete Falcon 9 a SpaceX, pe 7 ianuarie.

Zborul test va oferi date privind performanțele Falcom 9, capsula Crew Dragon și sistemele de la sol, precum și operațiunile de pe orbită, operațiunile de andocare și aterizare.

SpaceX și Boeing sunt principalii doi contractori selectați de NASA, prin programul Commercial Crew Program, penntru trimiterea astronauților în spațiu, cel mai devreme în 2019, folosind navele Crew Dragon și CST-100 Starliner.

De la închiderea programului navetei spațiale americane, în 2011, NASA a depins de Rusia pentru trimiterea astronaușilor pe stația spațială, un laborator orbital de cercetări care zboară la circa 250 de mile (405 kilometri) deasupra Pământului.

Lansarea Demo-1 este ultimul test dintr-un program riguros de certificare impus de NASA. În timp ce SpaceX vrea ca acesta să aibă loc la începutul luni ianuarie, un purtător de cuvânt al NASA a spus că misiunea demonstrativă ar puteea fi amânată, pentru că ”zborul în siguranță a avut întotdeauna prioritate față de planificare”.

Fondată de directorul general al Tesla, Elon Musk, SpaceX a anunțat că dacă testul din 7 ianuarie va avea succes, intenționează să lanseze prima misiune cu echipaj în iunie 2019, dar că programul s-ar putea schimba.

Boeing intenționează să facă un zbor test similar cu nava spațială Starliner la bordul unei rachete Atlas5, cel mai devreme în luna martie, urmat în august de o misiune cu echipaj.

Anunțul referitor la zborul test de pe 7 ianuarie survine la o zi după ce NASA a anunțat că va efectua o evaluare a culturii corporative la cele două companii, inclusiv respectarea unui mediu de lucru fără droguri.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
spacex
zbor
nasa