Profit record de 1,32 miliarde euro pentru Ryanair în anul fiscal 2017, în creștere cu 6%

Profit record de 1,32 miliarde euro pentru Ryanair în anul fiscal 2017, în creștere cu 6%
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 30 mai 2017

Operatorul aerian low-cost Ryanair, cel mai mare din Europa în funcție de numărul pasagerilor, a obținut un profit record de 1,32 miliarde euro în anul fiscal încheiat pe 31 martie, în urcare cu 6%, evoluție sprijinită de creșterea traficului și scăderea costurilor, în special a cheltuielilor cu combustibilii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Veniturile au crescut cu 2%, de la aproximativ 6,54 miliarde euro în anul financiar 2016, la 6,65 miliarde euro, în timp ce numărul pasagerilor transportați a avansat cu 13%, până la 120 milioane de călători, arată compania irlandeză în raportul anual.

Deprecierea lirei sterline ca urmare a deciziei britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, atacurile teroriste de pe continent și o serie de greve pe mai multe aeroporturi au afectat negativ veniturile.

Efectele grevei Romatsa: Șase zboruri Ryanair au fost anulate de pe Aeroportul Otopeni, toate celelalte curse au întârzieri CITEȘTE ȘI Efectele grevei Romatsa: Șase zboruri Ryanair au fost anulate de pe Aeroportul Otopeni, toate celelalte curse au întârzieri

Ryanair și-a mărit, anul trecut, flota cu 52 avioane B737, a lansat 206 noi rute și a deschis 10 baze, pe principalele aeroporturi din București, Corfu, Frankfurt, Hamburg, Ibiza, Nürnberg, Praga, Sofia, Timișoara și Vilnius.

Pentru anul fiscal în curs, compania și-a propus să achiziționeze încă 427 de aeronave, în condițiile în care anticipează creșterea traficului la 130 milioane de pasageri.

“Pe măsură ce competitorii noștri cu tradiție din Italia, Germania, România și Polonia trec printr-o perioadă complexă de restructurare, negocierile în vederea extinderii prezenței Ryanair pe aeroporturi accelerează. Continuăm să jonglăm mai multe oportunități pentru 2018 și 2019, oportunități ce nu pot fi satifăcute de actualul ritm de creștere al flotei”, potrivit raportului.

Ryanair estimează că va transporta aproximativ 2,6 milioane de pasageri din și înspre România în anul fiscal curent, reprezentând o creștere anuală de 40%. Compania vrea să lanseze 13 noi rute pe piața românească în această vară.

FOTO Ryanair \ CITEȘTE ȘI FOTO Ryanair "înțeapă" Tarom cu un mesaj public: La același preț cât pentru un zbor Tarom, poți cumpăra 10 zboruri cu Ryanair. Scapă de tarifele mari!

Operatorul aerian prognozează un avans de 8% al profitului net în acest an, până la 1,4-1,45 miliarde euro, însă avertizează asupra riscurilor negative în contextul Brexitului și a unor eventuale noi atacuri teroriste în orașele europene, evoluții care ar afecta încrederea consumatorilor și, implicit, rezervările de bilete.

Pe de altă parte, compania se așteaptă să plătească cu 70 milioane de euro mai puțin pe achiziția de combustibili, economii ce se vor reflecta în scăderea prețurilor biletelor. Anul trecut, prețul biletelor a scăzut, în medie, cu 13%, potrivit companiei.

Ryanair a reiterat că se va axa pe creșterea în afara Marii Britanii, în contextul incertitudinilor legate de un eventual Brexit “dur”. Aproximativ 25% din veniturile companiei sunt obținute în Marea Britanie.

La începutul anului, directorul financiar al companiei, Neil Sorahan, a opinat că Ryanair ar putea renunța la zborurile din Marea Britanie după ieșirea țării din UE, mutarea fiind preferabilă demersurilor pentru obținerea autorizațiilor în vederea continuării operațiunilor pe această piață post-Brexit.

viewscnt
Afla mai multe despre
ryanair
profit
rezultate
estimari