Ryanair ar fi nevoită să anuleze curse ”în masă”, dacă aeroportul din Dublin va limita zborurile din cauza zgomotului

Ryanair ar fi nevoită să anuleze curse ”în masă”, dacă aeroportul din Dublin va limita zborurile din cauza zgomotului
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 aug 2023

Ryanair s-ar confrunta cu ”anulări în masă” pe aeroportul din Dublin, de luna viitoare, dacă operatorul aeroportului va fi obligat să reducă zborurile zilnice între ora 11:00 pm și 7 am, pentru a limita zgomotul, a declarat CEO-ul companiei de transport aerian, Michael O'Leary, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Autorității aeroportuare din Dublin (DAA) i s-a acordat un termen de șase săptămâni pentru a reduce numărul de ”zboruri de noapte” în timpul orelor menționale la 65, scrie News.ro.

Seceta din Europa pune în pericol transporturile navale pe râul Rin din Germania CITEȘTE ȘI Seceta din Europa pune în pericol transporturile navale pe râul Rin din Germania

DAA a a cerut consiliului local să suspende ordinul și să evite întreruperea operațiunilor de transport pentru pasageri și marfă.

"Va trebui să începem anularea zborurilor peste patru săptămâni. Primul val de plecări de dimineață... va trebui să avem anulări în masă ale multor zboruri", a declarat O'Leary la postul Newstalk, cerând Guvernulului să intervină și să restrângă perioada de restricție între miezul nopții și 6 am.

viewscnt
Afla mai multe despre
ryanair
dublin
curse anulate