Stellantis și Foxconn vor dezvolta împreună cockpit-uri digitale, pentru mașinile grupului auto, dar și pentru alți constructori

Stellantis și Foxconn vor dezvolta împreună cockpit-uri digitale, pentru mașinile grupului auto, dar și pentru alți constructori
scris 18 mai 2021

Stellantis și furnizorul iPhone, Foxconn, au anunțat crearea companiei joint-venture Mobile Drive, care va avea ca principal obiectiv dezvoltarea de cockpituri „inovatoare” pentru vehicule, precum și servicii conectate personalizate pentru aceste vehicule.

Una dintre cele mai mari companii din industria auto globală, Stellantis, investește într-o nouă companie alături de chinezii de la Hon Hai Precision Industry Co, cunoscuți sub numele Foxconn, pentru a-și asigura echipamente de infotainment pentru propriile vehicule de nouă generație, dar și pentru a vinde soluțiile de acest tip terților. Deși unele agenții internaționale au speculat că acordul celor două părți, anunțat încă de ieri, s-ar putea referi la producția de vehicule electrice, de fapt înțelegerea are ca scop exclusiv sistemele de infotainment și conectivitate, așa cum Profit.ro a anticipat anterior.

Noua companie de tip joint-venture se va numi Mobile Drive, va fi controlată 50/50 de cei doi parteneri și deocamdată se află în faza de acord neangajant. Fiecare dintre cele două companii va contribui cu propria experiență în domeniul în care funcționează.

„Astăzi, modul în care funcționalitățile disponibile din vehiculele noastre îmbunătățesc viața clienților noștri contează la fel de mult ca un design reușit sau ca o tehnologie inovatoare”, a declarat Carlos Tavares, CEO Stellantis. „Computerele constituie un viraj strategic pentru sectorul nostru, iar Stellantis înțelege să folosească avantajele Mobile Drive, care va permite să dezvoltăm rapid funcționalitățile și serviciile de conectivitate care constituie, cum a fost în cazul electrificării, viitoarea evoluție majoră din sectorul nostru”.

Dacia, premiată în Germania drept cea mai bună marcă în categoria „Preț/Performanță”. Cine a câștigat Calitatea CITEȘTE ȘI Dacia, premiată în Germania drept cea mai bună marcă în categoria „Preț/Performanță”. Cine a câștigat Calitatea

„Vehiculele viitorului vor fi tot mai mult conduse și definite de computere. Astăzi și în viitor, clienții cer și așteaptă soluții tot mai creative și conduse de computere care conectează șoferuu și pasagerii din interiorul și exteriorul vehiculului. Mobile Drive va satisface și va depăși aceste așteptări grație echipelor de designeri și ingineri”, a declarat și Young Liu, președinte Foxconn. El a mai spus că Mobile Drive este „o extensie naturală a leadership-ului Foxconn la nivel global în materie de dezvoltare de aplicații ale tehnologiilor inteligente”.

Potrivit acordului celor două, Stellantis și Foxconn vor fi coproprietari ai soluțiilor dezvoltate de Mobile Drive. Compania nou înființată va avea sediul în Olanda, va opera ca furnizor pentru sectorul auto și va participa într-o manieră concurențială la cererile de oferte pentru a furniza soluții computerizate și hardware specific pentru Stellantis și alți constructori.

Negocierile dintre Foxconn și Stellantis au început cu aproximativ doi ani în urmă, între Fiat Chrysler și compania chineză.

În filmul de prezentare a viitoarelor cockpit-uri digitale, experții celor două companii vorbesc despre un concept care include mai multe ecrane, specializate, o concept în opoziție cu tendința unora dintre producători de a migra către un singur ecran (vezi MBUX de la Mercedes Benz). De asemenea, mai sunt atinse detalii precum integrarea ecranelor în lumina ambientală și un nivel ridicat al infotainmentului pentru pasageri.

viewscnt
Afla mai multe despre
stellantis iphone
foxconn parteneriat stellantis