VIDEO & FOTO Bentley EXP 100 GT Concept: cum vor arăta mașinile de lux în 2035

VIDEO & FOTO Bentley EXP 100 GT Concept: cum vor arăta mașinile de lux în 2035
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 15 iul 2019

Bentley a prezentat în premieră un automobil electric sub forma unui concept, o viziune asupra evoluției automobilului electric în zona sa de lux. Este al doilea concept electric al mărcii, primul fiind expus în urmă cu doi ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conceptul se numește EXP 100 GT, are o lungime de 5,8 metri, fiind un grand tourer, și are o autonomie impresionantă, 700 km, cu doar o singură încărcare, folosind o tehnologie extrem de avansată, care utilizează baterii cu o densitate de încărcare de 5 ori mai mare față de ceea ce exsită astăzi pe piața vehiculelor electrice.

Prezentarea lui EXP 100 GT, un coupe în două uși, a fost făcută chiar la aniversarea a 100 de ani de la fondarea mărcii, la sediul din Marea Britanie, în orașul Crewe. „Acesta este genul de automobil pe care dorim să-l construim în viitor”, a spus șeful designului Stefan Sielaff, la lansarea conceptului.

VIDEO & FOTO Bentley EXP 100 GT Concept: cum vor arăta mașinile de lux în 2035

Reprezentanții companiei au spus că nu se grăbesc cu un model de serie, având planificată o lansare a unui prim model abia în 2025. Conceptul EXP 100 GT depășește cu mult această dată, el anticipând automobilul de lux al anului 2035.

EXP preia o serie de elemente stilistice ale modelelor Bentely istorice și aduce în același timp tehnologia conducerii autonome, permițând ca mașina să fie conudsă de șofer sau să circule autonom., având la bord tehnologie „emoțional-inteligentă”.

FOTO Elon Musk: Rețeaua de stații Supercharger va ajunge în Europa de Est “probabil” înainte de 2020. Pentru România sunt pregătite trei stații CITEȘTE ȘI FOTO Elon Musk: Rețeaua de stații Supercharger va ajunge în Europa de Est “probabil” înainte de 2020. Pentru România sunt pregătite trei stații

EXP va avea în centru un Asistent Personal, similar cu Alexa dezvoltat de Amazon, care va putea fi operat prin comenzi vocale sau prin gesturi și va oferi informații, sfaturi și nu doar atât. Unul din modurile de lucru va fi Enhance, care va putea oferi în zonele rurale mirosuri și sunete din exterior, fără să fie nevoie să deschizi geamul, având un efect similar cu cel al unei decapotabile în ciuda faptului că acoperișul este fix. Un alt mod este Cocoon, care face gemurile opace și crează intimitate pasagerilor.

Scaunele pot fi așezate diferit, în funcție de modul de călătorie, având încorporată și tehnologie biometrică, ce permite reglaje de poziție și temperatură în funcție de cel care stă în el.

VIDEO & FOTO Bentley EXP 100 GT Concept: cum vor arăta mașinile de lux în 2035

Inginerii au folosit pentru conceptul EXP 100 GT materiale ecologice pentru a sublinia "conștientizarea mai profundă a lumii din jurul nostru", un exemplu fiind lemnul vechi de mii de ani: "Copper Infused Riverwood, de peste 5.000 de ani; vopseaua pentru exterior Compass realizată din coji de orez reciclate; textile din piele ecologică, provenită 100% din vinificație; covoare din lână de la fermele britanice și suprafețe interioare brodate cu bumbac, care vor crea un viitor al luxului durabil, adăugându-se realității automobilului Grand Touring din viitor" mai precizează cei de la Bentley. 

În ce privește performanțele anunțate, mașina va avea o accelerație de 2,5 secunde de la 0 la 100 km/h, în timp ce viteza maximă va fi de 300 km/h, totul fiind posibil datorită greutății reduse, 1,9 tone, obținută și cu ajutorul bateriilor foarte ușoare.

VIDEO & FOTO Bentley EXP 100 GT Concept: cum vor arăta mașinile de lux în 2035

VIDEO & FOTO Bentley EXP 100 GT Concept: cum vor arăta mașinile de lux în 2035

VIDEO & FOTO Bentley EXP 100 GT Concept: cum vor arăta mașinile de lux în 2035

 

viewscnt
Afla mai multe despre
bentley
exp 100 gt
bentley concept
masini electrice
concept bentley