Volkswagen nu se așteaptă ca deficitul global de semiconductori să se încheie în acest an

Volkswagen nu se așteaptă ca deficitul global de semiconductori să se încheie în acest an
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 feb 2022

Volkswagen nu se așteaptă ca deficitul global de semiconductori să se încheie în acest an, deși consideră că ar trebui să se atenueze ușor în semestrul al doilea, a declarat un membru al consiliului de administrație, citat de revista Automobilwoche, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Situația volatilă ne va afecta și dincolo de prima jumătate a acestui an”, a declarat Murat Aksel, șeful de achiziții din board-ul Volkswagen, într-un interviu pentru Automobilwoche.

Apple ar putea lansa un MacBook Pro „de buget” CITEȘTE ȘI Apple ar putea lansa un MacBook Pro „de buget”

Producătorii de automobile din întreaga lume au fost afectați de o lipsă de semiconductori determinată de întreruperile lanțului de aprovizionare din cauza Covid-19, precum și de creșterea cererii de semiconductori din partea companiilor producătoare de electronice de consum, scrie News.ro.

Aksel a spus că există în mod clar probleme structurale în joc, cererea urmând să crească în continuare în industria de fabricare a mașinilor.

”Ca atare, în loc să ne uităm la pretenții de daune de la furnizorii de cipuri, s-a concentrat pe colaborarea strânsă cu aceștia pentru a asigura o disponibilitate mai bună”, a spus el.

Aceasta a adăugat că ”ar trebui să devină mai ușor să facem predicții fiabile în 2023, când va fi disponibilă o capacitate de producție mai mare de semiconductori, a spus el.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
semiconductori