VW cumpără 5% dintr-o companie chineză pentru a dezvolta noi modele. Audi confirmă înțelegerea cu SAIC

VW cumpără 5% dintr-o companie chineză pentru a dezvolta noi modele. Audi confirmă înțelegerea cu SAIC
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 26 iul 2023

Mărcile VW și Audi au încheiat fiecare câte un acord pentru cooperarea pe termen lung cu companii din China, pentru dezvoltarea de noi modele destinate pieței locale. Audi confirmă astfel informațiile privind o achiziție a unei platforme de la SAIC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Brandul Volkswagen a semnat un acord-cadru cu constructorul chinez XPENG, în baza căruia cele două companii vor dezvolta două modele electrice pe care VW le va vinde în clasa medie. Acestea vor fi dezvoltate pe platforma MEB a grupului și vor fi lansate pe piața din China în 2026. Acordul prevede ca VW să investească aproximativ 700 milioane de dolari în compania chineză, ca majorare de capital, în urma căreia va prelua 4,99% din XPENG.

La rândul ei, Audi a semnat un memorandum cu SAIC, cu care are deja un parteneriat de tip joint-venture, pentru extinderea cooperării actuale. Grupul german spune că are în vedere „extinderea rapidă și eficientă a gamei de vehicule electrice inteligente, în segmentul premium”. Primele modele vor fi „într-un segment în care Audi nu este reprezentată în China”.

Profitul Ryanair a explodat. Este luată în calcul ieftinirea biletelor CITEȘTE ȘI Profitul Ryanair a explodat. Este luată în calcul ieftinirea biletelor

Anunțul vorbește despre echiparea noilor modele cu „cele mai recente software și hardware”, ceea ce confirmă că SAIC va furniza acestor modele propriile tehnologii, care sunt în acest moment recunoscute ca fiind peste cele de care dispune grupul VW. În același timp, se precizează că va începe „o viitoare dezvoltare comună planificată de noi platforme locale pentru următoarea generație de vehicule electrice inteligente, complet conectate (ICV)”.

Cele două parteneriate fac parte din strategia „Din China pentru China” pe care grupul VW a adoptat-o în vederea recuperării terenului pierdut pe această piață.

„Parteneriatele locale sunt o componentă cheie a strategiei „în China pentru China” a Grupului Volkswagen. Acum accelerăm extinderea portofoliului nostru electric local și, în același timp, ne pregătim pentru următorul salt major în inovație. Cu XPENG, avem acum un alt partener puternic, care este unul dintre cei mai importanți producători din China în domenii importante de tehnologie. Într-un mediu de piață extrem de competitiv și dinamic, ne bazăm pe competențele de bază ale partenerilor noștri. În acest fel, creăm sinergii pentru a aduce mai rapid produse suplimentare pe piață. Procedând astfel, ne concentrăm pe cerințele specifice ale clienților chinezi. În același timp, dorim să optimizăm în continuare costurile de dezvoltare și achiziții.”

Ford anunță prețuri pentru noile modele fabricate la Craiova CITEȘTE ȘI Ford anunță prețuri pentru noile modele fabricate la Craiova

Parteneriatul cu XPENG va fi realizat prin compania nou înființată Volkswagen Group China Technology Company (VCTC), care are ca misiune investițiile și susținerea dezvoltărilor și achizițiilor din China, fiind cel mai mare centru de dezvoltare al grupului după Wolfsburg. Acesta își desfășoară activitatea în orașul Hefei, acolo unde VW urmează să înceapă producția într-o nouă uzină de baterii.

Directorul pentru finanțe, IT și Juridic al Audi, Jürgen Rittersberger, explică decizia de extindere a parteneriatului cu SAIC: „Audi urmărește un plan puternic de electrificare pe cea mai mare piață de automobile din lume. Cu acest pas, îl continuăm în mod constant. După primii doi ani de succes de cooperare, ne consolidăm angajamentul pe termen lung cu SAIC. Împreună dorim să dezvoltăm ICV-uri premium de următoarea generație rapid și eficient „în China pentru China”. O cooperare și mai strânsă cu un partener local precum SAIC sprijină obiectivul Audi de a crea un segment de piață premium pentru vehicule complet electrice și complet conectate în China.”

FOTO Renault și Nissan au semnat noul acord al Alianței. Se schimbă raportul de acțiuni al celor două companii CITEȘTE ȘI FOTO Renault și Nissan au semnat noul acord al Alianței. Se schimbă raportul de acțiuni al celor două companii

Din partea companiei chineze, vicepreședintele Zu Sijie confirmă rolul pe care SAIC îl va avea: „SAIC și Audi au semnat un memorandum de înțelegere. Împreună, ambii parteneri vor avansa în electrificarea dezvoltării portofoliului de produse SAIC Audi.

Folosim punctele forte ale ambelor părți pentru a satisface cererea clienților chinezi de vehicule electrice complet conectate în segmentul premium. SAIC va oferi tehnologie și va participa activ la dezvoltarea comună a produselor”.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw xpeng
audi saic
vw china