VW Group, revenire puternică a livrărilor. Constructorul german ar putea depăși pragul istoric de 11 milioane de vehicule, în 2019

VW Group, revenire puternică a livrărilor. Constructorul german ar putea depăși pragul istoric de 11 milioane de vehicule, în 2019
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 28 nov 2019

Vânzările grupului Volkswagen au crescut în luna octombrie cu 12,2% și au reușit să ajungă pe primele 10 luni ale anului foarte aproape de nivelul de anul trecut. Asta înseamnă că cei de la VW au reușit să recupereze scăderile din lunile anterioare și au șanse să încheie anul pe creștere, cu vânzări record la nivel global.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volkswagen Grup se apropie de un nou record, și de depășirea pragului de 11 milioane de autovehicule vândute, dacă își menține ritmul de creștere din septembrie și octombrie. Cele 949.800 de autovehicule vândute în luna a zecea ridică totalul vânzărilor de la începutul anului la aproape 9 milioane de unități. Mai exact, 8,955 milioane de autovehicule, cu doar 0,2% mai puține față de cele 8,977 milioane de anul trecut, în intervalul similar. Dacă grupul își menține ritmul bun al vânzărilor din ultimele luni, în noiembrie și decembrie va trece deja peste volumul de anul trecut. Anul trecut, VW Group a livrat, potrivit datelor oficiale, 10,83 milioane de autovehicule. Anul acesta ar putea să depășească, pentru prima dată în existența companiei, 11 milioane de vehicule, devenind și primul constructor din istoria industriei auto care depășește acest prag.

Revenind la vânzările din octombrie, acestea au crescut pe toate piețele, cu excepția Americii de Sud. Au fost creșteri puternice în Europa, 25,5%, unde Germania a jucat un rol esențial, cu 41,5% în plus față de anul trecut. Practic, odată cu omologarea tuturor motoarelor și modelelor, mărcile grupului VW au revenit cu produse și oferte complete, iar vânzările au revenit la normal. Cel mai important este și faptul că pe piața din China, unde există probleme pentru toți producătorii, VW a înregistrat un avans în octombrie, +6,6%, față de 2018.

Pe cele 10 luni, doar Asia Pacific, inclusiv China (-1,8%), și America de Nord au mai rămas în zona negativă a vânzărilor, dar cu procente mici.

FOTO Renault a anunțat prețurile noului Clio pe piața din România CITEȘTE ȘI FOTO Renault a anunțat prețurile noului Clio pe piața din România

Mărcile grupului au contribuit toate la această evoluție, cu creșteri importante pentru Audi (26,8%), SEAT (31,4%) și Porsche (42,7%). Marca de volum, Volkswagen, a crescut cu aproape 9 procente, la 562.200 unități. Pe intervalul ianuarie - octombrie, jumătate din mărci au deocamdată minusuri față de anul trecut. VW are -1,2%, cu o diferență de circa 70.000 de unități față de 2018, tot -1,2% are și Audi, iar Skoda - 1,9%. Restul mărcilor sunt deja pe creștere, între care SEAT are un avans de 11,1%, cu aproape 500.000 de vehicule vândute.

Dr. Christian Dahlheim, șeful vânzărilor Volkswagen Group: “Mărcile VW Group au produs o performanță puternică a livrărilor în octombrie. Am depășit piețele în toate regiunile de bază și încă o dată am extins substanțial cota de piață, în special în China, piața noastră cea mai mare. E de asemenea plăcut să vezi că am avut câștiguri notabile în piața de origine, Germania, peste pierderea de teren de anul trecut, ca urmare a WLTP”.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw group
vanzari vw
piata auto
vanzari masini global
cele mai vandute masini