ANALIZĂ Cotațiile internaționale și următoarea majorare a accizei vor scumpi benzina și motorina la peste 5 lei/litru. Prețul carburanților este în ascensiune și în statele vecine

ANALIZĂ Cotațiile internaționale și următoarea majorare a accizei vor scumpi benzina și motorina la peste 5 lei/litru. Prețul carburanților este în ascensiune și în statele vecine
scris 20 sep 2017

Majorarea accizelor la carburanți nu putea veni într-un moment mai prost pentru companiile din domeniu, în special pentru cele importatoare de produse rafinate (benzină și motorină), dar și de materie primă (petrol), acestea fiind nevoite să suporte și presiunile aprecierii cu peste 10% a cotațiilor internaționale ale acestor mărfuri, care au condus la o creștere generalizată a prețurilor fără taxe în regiune.

Chiar dacă au majorat prețurile gradual în ultimele două săptămâni cu peste 19 bani/litru pentru a atenua impactul creșterii, începând de vineri, a accizei cu 16 bani/litru, această majorare nu acoperă întreaga creștere de costuri cu care se confruntă respectiva industrie. Pentru că, pe lângă acciză, companiile sunt supuse și presiunii majorării prețurilor internaționale ale petrolului, dar și celor ale produselor finite, în cazul celor care le importă în vederea comercializării (în special motorină).

Proprietarii firmelor cu flote de transport apasă pedala afacerilor, soluțiile digitale permit dezvoltarea business-ului CITEȘTE ȘI Proprietarii firmelor cu flote de transport apasă pedala afacerilor, soluțiile digitale permit dezvoltarea business-ului

Brent-ul a ajuns joia trecută la maximul ultimelor 6 luni, în special ca urmare a închiderii a 22% din capacitatea de rafinare a SUA ca urmare a fenomenelor extreme cu care s-au confruntat Statele Unite. Americanii au fost obligați să-și majoreze importurile de benzină din Europa, în timp ce europenii au fost nevoiți, pe de o parte să se vadă văduviți de importurile de motorină din SUA, iar pe de altă parte să-și utilizeze la maxim capacitatea de rafinare, pentru a face arbitraj în America Latină, majorându-și exporturile de motorină pentru această regiune în mod uzual alimentată de rafinăriile din SUA.

După majorarea de prețuri din noaptea care tocmai s-a încheiat, benzina și motorina s-au scumpit cu peste 19 bani/litru CITEȘTE ȘI După majorarea de prețuri din noaptea care tocmai s-a încheiat, benzina și motorina s-au scumpit cu peste 19 bani/litru

Așa se face că, începând cu a doua jumătate a lunii august, cotațiile internaționale ale benzinei și motorinei s-au apreciat considerabil, acestea aflându-se deja de 2 luni pe un trend ascendent. În prezent, cotațiile celor două tipuri de carburanți sunt cu 10%, în cazul benzinei, respectiv 14%, în cazul motorinei, peste cele înregistrate în urmă cu o lună.

ANALIZĂ Cotațiile internaționale și următoarea majorare a accizei vor scumpi benzina și motorina la peste 5 lei/litru. Prețul carburanților este în ascensiune și în statele vecine

Principalul efect: majorarea prețului fără taxe în toată Europa. Astfel, potrivit raportului Bulletin Oil al Comisiei Europene, în Austria, prețul fără taxe al benzinei s-a majorat, între 28 august și 11 septembrie, cu 36 de euro pe mia de litri, în Polonia, cu 34,93 euro/1000 l, iar în Ungaria acesta a crescut, în aceeași perioadă, cu 32,74 euro/1000 litri.

În Cehia, majorarea a fost una mai mică, de doar 16,5 euro/1.000 litri.

Cele mai reduse scumpiri la benzina fără taxe au fost înregistrate în Bulgaria, 9,07 euro/1000 litri, și surprinzător, dat fiind faptul că pe 15 septembrie intra în vigoare majorarea de acciză, în România, cu 8,2 euro/1000 litri. Impactul în prețul la pompă, prin adăugarea taxei pe valoare adăugată (TVA) a fost de aproximativ 5 bani/litru. E drept că datele Bulletin Oil sunt valabile pentru 11 septembrie, de atunci companiile din România efectuând alte scumpiri. OMV Petrom, de exemplu, a majorat pe 14 septembrie prețul benzinei cu 4 bani/litru, iar pe 15 septembrie - pe cel al ambelor tipuri de carburanți cu 9 bani/litru, însă această din urmă scumpire are ca scop atenuarea efectului majorării accizei și nu acoperirea impactului produs de evoluția cotațiilor internaționale.

ANALIZĂ Cotațiile internaționale și următoarea majorare a accizei vor scumpi benzina și motorina la peste 5 lei/litru. Prețul carburanților este în ascensiune și în statele vecine

În cazul motorinei, carburant importat în România în cantități de 1 milion de tone anual, companiile autohtone au majorat prețurile în perioada 28 august-11 septembrie mai agresiv decât statele din jur, cu 22,1 euro/1000 de litri. În Ungaria și Polonia, motorina s-a scumpit cu 18, respectiv 18,5 euro/1000 de litri.

Cea mai redusă majorare a prețului motorinei a fost înregistrată în Bulgaria - aproximativ 8 euro/1000 l.

Evoluția cotațiilor internaționale la petrol și produse petroliere, dar și următoarea etapă de creștere a accizei, cea de pe 1 octombrie, tot cu 16 bani/litru, fac inevitabile noi scumpiri ale carburanților, care vor depăși mai mult ca sigur pragul de 5 lei/litru, și în cazul benzinei, și în cazul motorinei.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
pret
benzina
motorina
accize
cotatii internationale